“Copacul prieteniei” pentru copiii de la Centrul “Sfântul Nicolae”

0
1081

Copiii din cadrul Centrului “Sfântul Nicolae” din Filiaşi au participat în această săptămână la o activitate inedită organizată de Asociaţia “Vasiliada”, denumită “Copacul prieteniei”. Micuţii au avut astfel ocazia să picteze un copac de mari dimensiuni, cu pensule sau chiar cu degetele, iar în interiorul frunzelor să scrie numele celui mai bun prieten.

La finalul lucrării, aceştia au participat la o sesiune de discuţii pe marginea prieteniei, enumerând calităţile pe care ei le apreciază la prietenii pe care i-au reprezentat pe desen. Coordonatorul aşezământului social, Alexandra Toma, mărturiseşte că astfel de acţiuni sunt întotdeauna prilej de bucurie, de bună dispoziţie, de coeziune în interiorul grupului şi că iniţiativele, mereu altele, pe care le pun în aplicare sunt gândite pentru a crea o o atmosferă familiară, un cadru primitor în care copiii să îşi dezvolte competentele artistice şi educaţionale. “Aceste activităţi îi ajută pe copii pentru dezvoltarea unor competenţe personale, precum creativitatea, expresivitatea, fiind un prilej de dezvoltare a deprinderilor de viaţa independentă”, a explicat Alexandra Toma, coordonatoul Centrului social. “Copacul prieteniei” nu este singură activitate pe care Centrul o aduce în beneficiul micuţilor, aici desfăşurându-se frecvent proiecte recreativ-educaţionale speciale. Cel mai recent, “Poveştile copilăriei, în culori”, le-a propus copiilor o metodă alternativă de pictură, cea pe pereţi. Cu toţii şi-au folosit talentul şi imaginaţia, reuşind să realizeze cu multă măiestrie portete ale personajelor din basme şi desene animate.

“Cred cu multă convingere în darul prieteniei”

       Copiii au acceptat cu bucurie provocarea de creiona numele celor mai buni prieteni, în cadrul unor desene, şi de a face o prezentare detaliată a acestora. Cătălin, în vârstă de 10 ani, mărturiseşte că prietenia este rodul iubirii dintre semeni, al respectului şi încrederii, şi că această activitate i-a apropiat şi mai mult pe colegii Centrului „Sfântul Nicolae”. “Am mulţi prieteni, iar ceea ce ne-a unit a fost seriozitatea şi dragostea pe care ne-am arătat-o unii altora. Cred cu multă convingere în darul prieteniei, pentru că este un dar pe care doar trebuie să îl întreţinem”, a spus Cătălin. De aceeaşi părere este şi Stefania, în vârstă de 11 ani, care spune că o viaţă fără prietenie este ca o ogradă fără flori. „Ne-a fost de mare folos activitatea, pentru că am putut vorbi deschis despre calităţi, despre prietenie, despre rolul ei în existenţa noastră. Am putut afla totodată cum gândesc şi ceilalţi colegi vizavi de această temă, cum privesc ei lucrurile, astfel că aceste acţiuni ne ajută în acelaşi timp să ne cunoaştem mai bine”, a adăugat Stefania.