Beijingul şi Washingtonul se pun de acord pentru denuclearizarea Coreei de Nord

0
327

Şefii diplomaţiilor chineză şi americană, consilierul de stat Yang Jiechi şi secretarul de stat John Kerry, au declarat sâmbătă, în urma unei întrevederi la Beijing, că vor lucra împreună la denuclearizarea peninsulei coreene. „Abordarea problemei nucleare coreene este în interesul tuturor părţilor”, a declarat Yang Jiechi, promiţând că Beijingul va lucra în acest sens şi cu alte ţări, între care SUA. „China şi SUA trebuie să întreprindă împreună măsuri pentru atingerea obiectivului de denuclearizare a peninsulei coreene”, a achiesat John Kerry. După o escală la Seul, el a reafirmat susţinerea Washingtonului pentru aliatul sud-coreean. Şeful diplomaţiei americane a mers la Beijing pentru a convinge autorităţile chineze de necesitatea ridicării tonului în faţa Phenianului. El a subliniat „enormul potenţial al Chinei de a calma Coreea de Nord”. În vizită la Beijing, vineri, ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a declarat că diriginţii chinezi se arată „foarte preocupaţi” de comportamentul aliatului lor nord-coreean. „Chinezii mi-au spus că au făcut maximum de eforturi pentru reducerea tensiunilor”, a spus Fabius. În cursul aceleiaşi zile, preşedinţia americană a infirmat declaraţia unui parlamentar republican. Acesta cita un raport al serviciului militar de informaţii, potrivit căruia Coreea de Nord ar dispune de capacitatea de a miniaturiza o armă nucleară şi a monta pe o rachetă balistică. „Este inexact să se sugereze că regimul nord-coreean a completat testul şi a demonstrat acest tip de capacităţi nucleare”, a corectat Casa Albă, subliniind că este vorba de o eroare a unui membru al Camerei Reprezentanţilor la audierea responsabililor Departamentului de Apărare. Potrivit documentului agenţiei de informaţii a armatei (DIA), „Coreea de Nord dispune de arme nucleare capabile de a fi lansate cu rachete balistice, deşi fiabilitatea este scăzută”. Regimul nord-coreean a ameninţat Japonia cu represalii nucleare dacă se implică în vreun fel într-un conflict izbucnit în peninsula coreeană. Calificând „provocatoare” declaraţiile Japoniei care asigură că va intercepta rachetele Phanianului, agenţia de presă guvernamentală a Coreei de Nord, KCNA, a prevenit că o asemenea măsură ar putea arunca Japonia „în flăcări nucleare”. Partea japoneză, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, a declarat: „Suntem conştienţi de remarcile făcute de Coreea de Nord prin intermediul mass-media şi alte canale. Noi nu putem comenta, dar putem spune că vom lua toate măsurile posibile pentru a răspunde la orice tip de scenariu”. Ignorând avertismentele vecinilor săi şi ale aliatului chinez, Phenianul a deplasat săptămâna trecută pe coasta continentală două rachete Musudan, cu o rază teoretică de acţiune de 4.000 de km, suficientă pentru a atinge Coreea de Sud, Japonia sau insulele americane Guam. Aceste rachete n-au fost testate până acum. Potrivit Japoniei, una din cele două rampe de lansare a rachetelor, orientată spre cer, ar putea indica o lovitură iminentă în ziua de 15 aprilie, ziua naşterii fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene.