Substanţe etnobotanice descoperite la o percheziţie în Craiova

0
378

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au făcut, ieri, o percheziţie la locuinţa unei femei de 43 de ani din Craiova, pe strada „Ecaterina Teodoroiu”, la nr. 12, unde au descoperit 514 ţigarete cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cinci persoane, suspectate că au comercializat droguri de risc şi etnobotanice au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Craiova, procurorul de caz dispunând obligarea de a nu părăsi localitatea pentru femeie şi cercetarea în libertate a celorlalţi suspecţi.

În baza informaţiilor deţinute, poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – Serviciul Antidrog, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au descins, ieri, în jurul prânzului, la imobilul cu numărul 12 de pe strada „Elena Teodoriu” din municipiu, proprietatea unei femei de 43 de ani, de unde aveau date că se comercializează substanţe etnobotanice. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – IGPR şi al celor de la IPJ Dolj.

În urma percheziţiei, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor 514 ţigarete cu conţinut de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice), cinci persoane fiind ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT Craiova.

“Din cercetările efectuate de poliţiştii BCCO Craiova – Serviciul Antidrog a rezultat faptul că, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, mai mulţi tineri, care locuiau în imobilul deţinut de femeie, au comercializat droguri de risc şi plante de tip „etnobotanic”. Cinci persoane au fost audiate de procuror în acest caz, faţă de proprietara imobilului fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Celelalte persoane sunt cercetate în libertate”, ne-a declarat comisar-şef Silviu Văcaru, comandantul BCCO Craiova.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, conform prevederilor Legii nr. 143/2000.