Un bărbat care nu a fost încă identificat şi-a pierdut viaţa, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost lovit de un tren, între Craiova şi Işalniţa. Din declaraţiile mecanicului de pe locomotivă s-ar părea că este vorba despre o sinucidere, întrucât victima a apărut brusc în faţa trenului şi nu a reacţionat la semnalele acustice. Bărbatul, care pare să aibă în jur de 40 de ani, nu avea nici un fel de documente asupra sa, astfel că se fac investigaţii pentru identificarea lui. Din păcate, nu este singurul caz de acest fel. La sfârşitul săptămânii trecute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza comunei Almăj, o femeie, care nu a fost identificată nici până la acest moment, a decedat după ce a fost lovită de un tren de marfă.
Pompierii craioveni au fost solicitaţi, în noaptea de miercuri spre joi, aproape de miezul nopţii, în apropierea Staţiei CF Cernele, pentru a interveni la un accident feroviar. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, un bărbat, întrucât fusese făcută bucăţi în urma impactului. La faţa locului au ajuns poliţişti ai Biroului Judeţean Transporturi Feroviare Dolj, împreună cu criminalişti de la IPJ Dolj, care au demarat cercetările, însă nu s-au găsit nici un fel de documente pe baza cărora să poată fi identificată victima accidentului feroviar.
Mecanicul locomotivei trenului R 2088, care circulă pe relaţia Petroşani – Craiova, le-a explicat poliţiştilor că bărbatul i-a apărut brusc în faţă, nu s-a dat la o parte când a acţionat semnalele acustice, şi, cu toate că a frânat, nu a mai putut evita impactul. După ce s-a finalizat cercetarea, cadavrul victimei a fost depus la morgă, pentru efectuarea necropsiei. Criminaliştii l-au şi amprentat pe bărbat, însă, până ieri după-amiază, nu-l găsiseră în baza de date. Ca să nu le scape vreun detaliu important, poliţiştii de la Transporturi Feroviare au ajuns, din nou, ieri, pe lumină, la locul accidentului, însă nu au găsit documente sau altceva care să-i ajute.
“Este vorba despre un accident feroviar a cărui victimă a fost un bărbat, lovit de trenul Regio 2088, care circulă pe relaţia Petroşani – Craiova. Vârsta aproximativă ar fi de 40 de ani, însă nu am găsit nici un indiciu care să ne ajute în identificarea victimei. Am făcut adrese către IPJ Dolj, către Posturile de Poliţie şi către toţi oamenii noştri din judeţ, pentru a verifica listele cu persoane dispărute, şi face tot ce se poate ca să-i stabilim identitatea. Din nefericire, nu este singurul caz de acest fel cu care ne confruntăm în ultimele zile. În noaptea de 5 spre 6 aprilie, pe raza comunei Almăj, o femeie a fost accidentată mortal de un tren de marfă şi nici până la această oră nu am reuşit să o identificăm, în ciuda investigaţiilor efectuate”, ne-a declarat comisar-şef Ion Ţârdă, comandantul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Dolj.
Cazul femeii este destul de ciudat, pentru că era îmbrăcată în cămaşă şi halat de spital la momentul decesului, iar singurul document care s-a găsit asupra ei era un bilet de externare de la Secţia de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pe numele Matei Victoria. Femeia a ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe pe 29 martie, după cum s-a stabilit în urma anchetei, nu avea documente la ea, se simţea rău şi a declarat că se numeşte Matei Victoria. Aşa a fost înregistrată în spital, însă oamenii legii au găsit-o pe adevărata Matei Victoria în viaţă. Şi cadavrul femeii este tot la morgă.