Scandalul aflatoxinei cerealiere: Laboratorul Naţional de Referinţă infirmă datele DSVSA Dolj!

0
365

Până deunăzi ştiam câteva lucruri, realmente neclare. Şi anume că într-un lot de 11.000 de tone porumb, producţia anului trecut, aparţinând Cerealcom Dolj, depozitat în silozul Băileşti, specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj au descoperit aflatoxină B1 (produs toxic, un metabolit al ciupercii aspergillus flavus), în limite care nu permiteau comercializarea pentru consumul uman sau animalier a porumbului respectiv. Buletinul de analiză purta numărul 21043-1/26.03.2013 şi l-am prezentat scanat în numărul de luni, 8 aprilie a.c., al cotidianului nostru. Pe acest considerent, prin procesul verbal de constatare nr.180/27 martie a.c., s-a instituit sechestru asupra cantităţii de porumb depozitate în silozul Băileşti. Datele din buletinul de analiză respectiv, mai exact aparţinând DSVSA Dolj, nu băteau însă cu cele din analizele de laborator ale Societe Generale de Surveillance (SGS), cu sediul în Elveţia şi punct de lucru în portul Constanţa, considerată competenţa desăvârşită în expertizarea alimentelor. Probele de porumb investigate de SGS au condus sistematic la buletine negative. Adică, porumbul putea fi comercializat şi, mai mult, era apt consumului uman. Dincolo de orice parti-pris afectiv sau de altă natură, stăruie o întrebare raţională: se puteau juca specialiştii SGS, repetăm, firmă helvetă, cu un asemenea verdict? Sau, mai degrabă, putea fi pusă în discuţie fie eroarea umană, şi ea firească, fie insuficienta expertiză a chimiştilor şi biologilor DSVSA Dolj? Tevatura s-a rostogolit în presă. Ceea ce nu e rău. Sau nu e răul cel mai mare. Mai clar: până deunăzi, între analizele DSVSA Dolj şi SGS existau diferenţe frapante, despre care am vorbit, concentraţia aflatoxinei menţionată în buletinul elveţian fiind favorabilă Cerealcom Dolj. Dar, lovitură de teatru. Sună banal, dar clişeul e consacrat. Conform buletinului de analiză nr.30655 din 9.04.2013, emis de Laboratorul Naţional de Referinţă (Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti), proba de porumb cu sigiliul nr.ASO 194632, recoltată conform HG nr.341/2012 şi procedurii ANSVSA, prelevată din silozul Băileşti, este infestată cu aflatoxină într-o concentraţie de 6,05 micrograme/kg (faţă de 21,9 micrograme/kg cât ieşise la Craiova), cu plus sau minus 1,36 micrograme/kg. Ceea ce face porumbul apt pentru consumul animalier şi chiar pentru consumul uman, dacă luăm în considerare valoarea maximă a marjei de eroare. O menţiune: opiniile, interpretările şi concluziile conţinute în prezentul raport nu sunt acoperite de acreditarea RENAR. În acest buletin de analiză, rezultatele încercării şi concluzia se referă numai la proba analizată. Ce deducem din toată povestea aceasta? Că ne aflăm într-o situaţie realmente fără precedent în judeţul Dolj. DSVSA Dolj şi-a pus în joc întreaga credibilitate şi, până acum, nu poate să-şi susţină analizele de laborator în temeiul cărora a instituit sechestrul asupra cantităţii de 11.000 de tone de porumb, aparţinând celui mai mare producător de cereale din Dolj. Dacă are vreo importanţă. Un sechestru se ridică printr-un alt proces verbal şi acest lucru trebuia făcut de ieri. Într-o altă ordine de idei, surprinzător este şi faptul că SC Cerealcom SA a fost notificată, prin adresa nr.3009/10 aprilie 2013, adică ieri, când „alţii” cunoşteau conţinutul buletinului de analiză emis de Laboratorul Naţional de Referinţă încă de alaltăieri.

Altă menţiune: pierderea de imagine pentru Cerealcom Dolj este una sensibilă. Şi „meciul acesta” îi este defavorabil. Chiar dacă, finalmente, deznodământul îi va fi favorabil, o anumită suspiciune va persista. Într-un domeniu atât de riguros cum este cel al analizelor de laborator, în astfel de situaţii diferenţele nu pot fi atât de mari precum cele înregistrate, care să suscite realmente atâtea şi atâtea comentarii.