Armata nord-coreeană are undă verde pentru lovituri nucleare contra SUA

0
319
Chuck Hagel

Armata nord-coreeană a anunţat miercuri, 3 aprilie a.c., că a primit aprobările finale pentru declanşarea operaţiunilor militare contra SUA, inclusiv eventuale lovituri nucleare. Într-un comunicat citat de agenţia oficială nord-coreeană KCNA, Statul Major al armatei a declarat în mod oficial Washingtonului că ameninţările americane vor fi „zdrobite” prin „lovituri nucleare”. „Operaţiunea nemiloasă” a forţelor nord-coreene a fost „definitiv examinată şi ratificată” afirmă comunicatul. Coreea de Nord a plasat de-a lungul coastei sale de est ceva care seamănă cu o rachetă cu rază medie, a raportat ieri agenţia de presă Yonhap, citând mai multe surse guvernamentale informate de structurile specializate ale SUA şi Coreei de Sud. Dacă acest tip de rachetă Musudan este echipată cu ogivă şi dacă Coreea de Nord are intenţia de a lovi sau doar de a efectua o demonstraţie de forţă, deocamdată nu se ştie. Racheta Musudan are o rază de acţiune estimată la cel puţin 3.000 de km, ceea ce ar plasa Coreea de Sud şi Japonia, dar şi insulele Guam, din Pacific, sub efectul său. Mai mulţi experţi independenţi consideră că Coreea de Nord nu a testat rachete cu rază medie. Această mişcare survine într-un moment în care SUA intenţionează să desfăşoare un sistem antirachetă balistic Thaad în insulele Guam. Sistemul Thaad (Terminal High Altitude Area Defence), care echipează armata americană după 2008, este conceput pentru a intercepta rachete balistice cu rază medie. Ea cuprinde şi un lansator de rachete mobile, interceptoare de rachete, un radar şi un sistem de radar integrat. Washingtonul a cerut Phenianului să înceteze provocările. „Este o nouă declaraţie provocatoare, care izolează mai mult Coreea de Nord de restul comunităţii internaţionale şi subliniază nevoia de dezvoltare economică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Caitlin Hayden. Nord-coreenii „dispun acum de o capacitate nucleară şi balistică şi şi-au amplificat periculos retorica belicoasă (…), ceea ce reprezintă o ameninţare reală şi gravă pentru interesele” aliaţilor Washingtonului în regiune, a afirmat ministrul Apărării, Chuck Hagel. Phenianul a ameninţat cu atacarea bazelor americane din Guam şi Hawaii şi coasta de vest americană, ceea ce l-a făcut pe şedul Pentagonului „să ia în serios aceste ameninţări”. Chuck Hagel a declarat că SUA „lucrează cu chinezii, dar şi cu alţii, pentru a rezolva situaţia din peninsula coreană”. Ministrul american s-a întreţinut marţi telefonic cu noul omolog chinez, generalul Chang Wanguan, care se va întâlni cu cel mai înalt grad american, generalul Martin Dempsey, la sfârşitul lunii, la Beijing.