După Cahuzac, un alt apropiat al unui Hollande este implicat într-un scandal financiar

0
347
Jerome Cahuzac

După punerea sub acuzare pentru fraudă fiscală a fostului ministru pentru Buget, Jerome Cahuzac – care până în urmă cu două săptămâni a fost responsabil cu lupta împotriva evaziunii fiscale şi care a recunoscut marţi ca a avut un cont secret într-o bancă din Elveţia, – cotidianul „Le Monde” a scris ieri că un alt apropiat al lui Francois Hollande, trezorier al campaniei pentru prezidenţiale, este acţionar la societăţi offshore din insulele Caiman, dezvăluiri care ar putea slăbi şi mai mult poziţia şefului statului, scrie AFP. Acest dosar are potenţialul de a deveni un scandal global, în condiţiile în care această scurgere de informaţii din industria britanică offshore expune pentru prima oară identităţile a 1.000 de persoane care deţin conturi şi averi în paradisuri financiare, de la preşedinţi la plutocraţi, fiica unui dictator notoriu şi un milionar britanic acuzat că îşi ascunde bunuri de fosta sa soţie, notează „The Guardian”. Potrivit unei anchete „Le Monde”, Jean-Jacques Augier, 59 de ani, fost inspector la Finanţe şi om de afaceri discret, care a fost trezorierul lui Hollande în timpul campaniei prezidenţiale din 2012, este „acţionar la două societăţi din insulele Caiman, prin intermediul holdingului său financiar Eurane”. O reţea de 36 de organizaţii mass-media din întreaga lume a avut acces, graţie consorţiului independent de jurnalism de investigaţie ICIJ, din Washington, la o scurgere majoră de informaţii provenind de la două societăţi care oferă servicii „offshore”: una era amplasată în Singapore, cealaltă în Insulele Virgine britanice. Intervievat de „Le Monde”, Augier a confirmat că a constituit în 2005 şi 2008-2009 două entităţi offshore în insulele Caiman, paradis financiar din Caraibe, sub suveranitate britanică, la cererea partenerilor săi de afaceri. „Nimic nu este ilegal”, a spus Augier, afirmând că nu are „nici cont bancar personal deschis în Caiman şi nici investiţii personale directe în acest teritoriu”. Prima societate, International Bookstores, a fost creată în 2005, la cererea unuia dintre asociaţii chinezi, un anume Xi Shu, proprietar al unei reţele de librării, proprietar al revistei Books şi, din ianuarie 2013, al Tetu, prima revistă dedicată comunităţii homosexuale franceze. A doua entitate offshore, constituită în 2008-2009 cu tur-operatori din mai multe ţări, a fost creată la solicitarea partenerilor de afaceri, a susţinut Augier, adăugând că de atunci a fost repatriată în Hong Kong. „Chiar dacă aceste operaţiuni sunt legale, ar fi trebuit un inspector de finanţe, membru al unuia dintre marile corpuri ale statului şi reprezentant al valorilor Republicii, să participe la astfel de aranjamente, susţinând astfel opacitatea financiară a teritoriilor offshore?”, se intreabă cotidianul „Le Monde”.