O inedită prezentare de modă eco la Casa de Cultură

0
481

Astăzi a avut loc începând cu ora 10.30 în sala “Marin Sorescu” a Casei de Cultură Calafat o prezentare de modă eco. Acţiunea a fost organizată de Şcoala Gimnazială “Gh. Brăescu“ având coordonatori pe prof.Maria Bălan-directorul unităţii de învăţământ şi cadrele didactice, Antoaneta Fera şi Adriana Ioţa, în colaborare  cu Casa de Cultură Calafat  şi  Asociaţia “Vocea Naturii”. Manifestările s-au desfăşurat în cadrul unui program liber, derulat special  pentru “Şcoala Altfel”.

Vorbim aici de acea săptămână  trecută în programa şcolară reglementată de Ministerul Educaţiei şi  Învăţământului  în care cadrele didactice împreună cu elevii se implică în tot felul de acţiuni  stabilite de comun acord, având ca scop relizarea unei mai bune  comunicări şi înţelegeri  pe toate planurile, social, moral, cultural etc.

La acţiune au participat pe lângă Şcoala “Gh. Brăescu “  încă trei instituţii de învăţământ aflate în parteneriat pe acest proiect : Şcoala Gimnazială “Constantin Gerotă ”Calafat – având  coordonatori pe Savu Roxana şi Bătăşescu Goga Oana, Şcoala Gimnazială Calopăr- având coordonatoare pe doamna Dobre Luminiţa şi Şcola Gimnazială “Henri Coandă” Perişor- având coordonatoare pe doamna Mirigel Daniela.

Copiii celor patru şcoli au defilat în faţa colegilor, a părinţilor şi cadrelor didactice prezente, punându-şi în valoare inventivitatea prin copierea într-un mod haios a mai multe tipuri de vestimentaţii. Cei prezenţi au avut bucuria de a vedea în premieră rochii de seară, ţinute sport şi elegante atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, toate confecţionate din hârtie, frunze şi alte materiale eco. După deliberarea juriului, doamna Cristian Crinteanu, directoarea Casei de Cultură Calafat a anunţat premiile:  premiul pentru “Ingeniozitate” a fost acordat Şcolii “Constantin Gerotă” Calafat, premiul pentru “Mişcarea Ecologică” a revenit Şcolii “Gheorghe Brăescu” Calafat, premiul pentru “Entuziasm” a mers la Şcoala Gimnazială din Calopăr iar pentru “Originalitate” a fost primit de Şcoala “Henri Coandă” din Perişor.

CRISTIAN RUDĂREANU