Faza finală a Festivalului-concurs „Icoana – fereastră spre cer”

0
371

Fundaţia „Cuvântul care zideşte” – ONG patronat de Mitropolia Olteniei –  organizează astăzi, începând cu ora 13.00, în sala de festivităţi a Căminului preoţesc „Renaşterea” din Craiova, faza finală a Festivalului-concurs „Icoana – fereastră spre cer”, aflat la a V-a ediţie. Tematica icoanelor este „Praznice Împărăteşti”, iar competiţia se desfăşoară pe două cicluri de vârstă: primar şi gimnazial.

În cadrul primei secţiuni, elevii au avut de realizat o icoană în tehnica desen sau acuarelă, pe hârtie, lemn sau sticlă. La cea de a doua categorie, icoanele au fost realizate doar în acuarelă. Pentru faza finală s-au calificat cele mai bune trei desene sau picturi din fiecare unitate de învăţământ participantă. Comisia de jurizare va fi condusă de părintele Claudiu Porneală, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, iar premiile vor fi acordate de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” şi  Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova.

„Interesul pe care elevii doljeni îl manifestă pentru această competiţie a crescut simţitor. În fiecare an reuşesc să ne uimească prin talentul şi dăruirea de care dau dovadă în realizarea acestor frumoase picturi şi desene. De aceea, prin intermediul festivalului nostru, încercăm să-i ţinem alături de Biserică şi să le promovăm pe cât este cu putinţă darul”, spune Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”.