Regele Mihai va primi titlul de Cetățean de Onoare al Craiovei

0
339

Anunțul a fost făcut, ieri, de primarul Lia Olguța Vasilescu, cu prilejul prezenței la Craiova a Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care și-a lansat la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” volumul „Ana. Portretul Reginei / Portrait of the Queen”, apărut la „Curtea Veche Publishing”. Titlul îi va fi conferit Regelui Mihai fie cu prilejul Zilelor „Mihai Viteazul”, care se vor desfășura în perioada 9-12 mai, fie în cadrul  Zilelor Craiovei, care vor avea loc la început de iunie.

«Sper din tot sufletul ca Mejestatea Sa să accepte acest titlu de Cetățean de Onoare. De ce i-l acordăm, care este legătura Regelui Mihai cu orașul nostru? În primul rând, pe actul de naștere a două instituții importante craiovene este semnătura sa. Este vorba de Filarmonica „Oltenia” și de Universitatea din Craiova. Practic, aceste două instituții, care sunt etalon pentru Craiova, au fost fondate la dorința Majestății Sale Regele Mihai», a argumentat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Dacă Majestatea Sa Regele Mihai va accepta titlul, festivitatea de acordare ar putea avea loc la data de 10 mai, când este sărbătorită și Ziua Regelui. După cum se știe, la 10 mai 1866 România alegea monarhia constituțională, proclamându-l pe Carol I ca Domn și Prinț al țării.