Asociaţia Europrotector implementează în perioada 1 mai 2012 – 31 mai 2013 proiectul intitulat sugestiv “Stop mâncare! Vrem mişcare!”, în parteneriat cu ADHOC Méditerrannée (Asociation pour Developpement, Habilitation et Organisation des Competences), cu sediul în Corsica, Franţa.
În cadrul proiectului, tineri români şi francezi desfăşoară activităţi de conştientizare a populaţiei asupra rolului determinant al stilului de viaţă în păstrarea sănătăţii. Astfel, în perioada 10-17 martie, în Oltenia are loc un atelier transnaţional la care participă opt tineri români şi patru de origine franceză, susţinuţi de experţi. Atelierul are ca rezultat dezvoltarea abilităţilor de iniţiere a activităţilor educative non formale în domeniul stilului de viaţă sănătos şi conceperea unor metode şi instrumente de promovare a stilului de viaţă sănătos cu un impact puternic asupra tinerilor.
«Proiectul „Stop mâncare! Vrem mişcare!” este, de fapt, o iniţiativă a tinerilor. Scopul său este să identifice metode prin care tinerii ar putea fi convinşi să trăiască mai sănătos. Aşa cum spune şi titlul, dorim ca tinerii noştri să mănânce, nu neapărat mai puţin, dar mai sănătos, să petreacă mai puţin timp în faţa calculatorului şi a televizorului şi să facă mai multă mişcare, pentru că activităţile sedentare nu le fac deloc bine», a declarat Oana Mateescu, preşedintele Asociaţiei Europrotector Craiova.
Sportul, un factor important pentru un stil de viaţă sănătos
Ieri a venit rândul Craiovei să fie gazda acţiunilor desfăşurate în cadrul proiectului “Stop mâncare! Vrem mişcare!”. Cei trei studenţi francezi care au luat parte la conferinţa găzduită de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Dolj au subliniat faptul că, pentru a avea un organism sănătos, pentru tineri este foarte important să adopte încă din vreme un stil de viaţă sănătos. De asemenea, aceştia au punctat că sportul este un factor important pentru o dezvoltare armonioasă. “Pentru noi este foarte important micul dejun, fiind cea mai importantă masă din timpul zilei. Tinerii corsicani iubesc sportul şi îl şi practică destul de des. Universitatea la care învăţăm noi chiar are inclus un program sportiv obligatoriu, la care participăm cu toţii”, a spus Xavier, student masterand la o universitate din Corsica. De asemenea, tinerii participanţi în proiect vor lua parte la pregătirea unor meniuri tradiţionale din ambele ţări partenere în proiect, astfel că vor avea posibilitatea să vadă ce înseamnă un stil de viaţă sănătos pentru fiecare dintre ei.
Proiectul “Stop mâncare! Vrem mişcare!” este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în acţiune, Acţiunea 1 – “Tineri pentru Europa”, Sub-acţiunea 1.2 – “Iniţiative ale Tinerilor”.