Chioşcariada II: Faza pe şcoală!

0
346

Primarul Lia Olguţa Vasilescu începe războiul cu directorii de şcoli din Craiova. Edilul sugerează că, sub protecţia acestora, „se sifonează” bani de la bugetul local de către nişte societăţi comerciale care au închiriat spaţii în curtea unităţilor de învăţământ. Primarul a arătat că firmele, profitând de faptul că deţin chioşcuri în ograda şcolilor, s-au trecut şi pe factura de utilităţi a acestora, banii fiind suportaţi la comun de Primăria Craiova. Edilul a dat lovitura la nouă dintre aceste şcoli, unde au fost găsite chioşcuri la care se vindeau ţigări şi sticle cu alcool, motiv suficient de grav pentru ca autorităţile să le prescrie demolarea. 

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că vor fi demolate nouă chioşcuri care se găsesc în incinta unor şcoli şi grădiniţe din Craiova . Motivul este acela că poliţiştii comunitari au găsit, în urma unui control, băuturi alcoolice şi pachete de ţigări care se aflau pe rafturi şi care, cu siguranţă, erau vândute elevilor. „În urma unui control pe care l-am desfăşurat în unităţile de învăţământ, şcoli şi licee, s-a constatat că la chioşcurile din incinta lor se vând alcool, ţigări, inclusiv la bucată, motiv pentru care vom proceda la desfiinţarea lor. Chiar dacă au contract, nu respectă legislaţia în vigoare, nu respectă hotărârea CLM Craiova care spune că nu au voie să vândă decât produse de patiserie, papetărie şi alimente nerestricţionate de Ministerul Sănătăţii. Cred că este o veste bună pe care o aşteaptă părinţii, cred că şi ceilalţi trebuie să înveţe că trebuie să intre şi ei în legalitate, să respecte legea”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ţigări şi alcool, chiar şi la o grădiniţă

Edilul-şef a dat citire listei cu şcolile în care se comercializau alcool şi ţigări, precum şi numele societăţilor care făceau aceste afaceri. Este vorba de Şcoala Gimnazială nr. 29 „Nicolae Romanescu”, de pe strada „Caracal”, unde societatea Gincom deţine un chioşc închiriat pe spaţiul şcolii. La Şcoala nr. 36 „Gheorghe Bibescu”, un astfel de chioşc este administrat de SC Dontrus Servconstruct SRL care comercializează, printre altele, şi produsele interzise minorilor. La Şcoala Gimnazială „Sfântul Gheorghe”, SC Bobcrys SRL deţine tot un chioşc de la care elevii pot să-şi procure inclusiv ţigări şi bere. În curtea Şcolii Generale nr. 30 se află un chioşc administrat de SC Diroby SRL, unde, de asemenea, se găsesc la vânzare produse din cele două game considerate ilegale. În incinta Şcolii Generale nr. 34 se găsesc trei chioşcuri, administrate de trei firme – Almyx Impex SRL, Ralu Bussines Consulting SRL şi SC Myclau Com SRL –, la toate depistându-se alcool şi tutun. Chiar şi la o grădiniţă, nr. 40, societatea care a închiriat spaţiul, SC Mexim SRL, a scos la vânzare genul acesta de marfă.

Toate chioşcurile vor fi demolate

Lia Olguţa Vasilescu

„După cum observaţi, inclusiv la grădiniţe se vând alcool şi tutun. Toate aceste nouă construcţii unde au fost probleme vor fi date jos imediat, să nu aud că a rămas vreunul în picioare. Pentru celelalte analizăm situaţia contractelor. Am constatat că se plăteşte de la 4,9 euro pe metru pătrat până la 2 lei, deci nu există un tarif unitar, lucru pe care îl vom reevalua şi pe care într-o următoare şedinţă de CLM vom avea deja o hotărâre în acest sens. Sunt şi unele contracte în derulare pe care nu avem cum să le oprim decât dacă descoperim nereguli de genul pe care le-am relatat, adică vând ţigări şi alcool”, a mai spus primarul Lia Olguţa Vasilescu, precizând că demolările vor începe din această săptămână şi vor fi făcute de angajaţii RAADPFL Craiova, cu sprijinul Poliţiei Locale. „Domnul Mateescu (n.r. – Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova) şi domnul Preda (n.r. – Radu Preda, directorul RAADPFL Craiova) vor avea de lucru foarte mult în următoarele zile”.

Utilităţile le-ar fi dat de gândit

Primarul a spus că nu îşi programase această campanie împotriva chioşcurilor din incinta şcolilor, dar că a fost provocată de directorii unităţilor de învăţământ. Olguţa Vasilescu a explicat că aceştia au cerut bani de bugetul local pentru plata utilităţilor, iar atunci autorităţilor locale li s-au părut cam mari aceste sume. Edilii au tras concluzia că o bună parte din consumuri nu se datorează numai activităţilor din clase, ci şi societăţilor comerciale care desfăşoară activitatea în curtea şcolilor. „Deocamdată avem doar bănuieli. Avem situaţii în care terenul de sport a fost închiriat. Deasupra lui este un balon care se umflă dacă se suflă un aer cald. Şi după ce a venit factura la contractant şi a văzut cât de mare este costul utilităţilor, le-a transferat către şcoală. Şi, deci, plătim tot noi, Primăria Craiova, fără să avem 50% din cât îi revine şcolii pentru închiriere, în schimb plătim de şase ori mai mult”. O altă şcoală a cerut o alocaţie de 5 miliarde pentru a monta o centrală termică, autorităţile susţinând că s-au mai acordat 19 miliarde de lei pentru acelaşi lucru şi în urmă cu doi ani.

Ultimatum pentru directori

Primăria Craiova a transmis o adresă către şcoli, licee şi grădiniţe în care a solicitat să i se  comunice, până în data de 15 martie, lista investiţiilor efectuate în ultimii doi ani, lista investiţiilor care sunt în derulare, achiziţiile efectuate în ultimii doi ani, defalcate pe număr de produse şi costuri. Potrivit primarului, situaţia spaţiilor închiriate trebuie să cuprindă denumirea contractantului şi caracterul contractului, dacă e permanent sau temporar, care e modalitatea de plată a utilităţilor aferente spaţiilor închiriate, dacă acestea sunt achitate de unitatea de învăţământ sau de contractant. „Am primit o singură adresă până acum – bine, termenul nu a expirat –, din care am înţeles că nu vom afla prea multe detalii. Rugămintea mea către directori e să nu îşi bată joc şi să ne răspundă foarte sincer. Au expirat nişte contracte, trebuie să ştim şi noi. Dacă ne tot jucăm de-a baba oarba, nu ajungem nicăieri şi în orice caz nu e în folosul profesorilor, elevilor, părinţilor. Deci, îi rog pe directori să fie sinceri şi să ne spună care e situaţia reală”. Olguţa Vasilescu i-a ameninţat, în schimb, pe directori că, dacă nu vor aduce situaţiile, le va da bani de la bugetul local „doar pentru strictul necesar”.