Craiova: A vrut să-l bată pe patronul unui bar, dar a fost oprit de jandarmi

0
365

Duminică, 10 martie a.c., în jurul orei 06.15, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-a sesizat din oficiu despre faptul că, pe strada Unirii, din Craiova, în dreptul unui local, se afla un tânăr ce avea asupra sa o ţeavă metalică în lungime de aproximativ 1,5 m. La vederea echipajului, tânărul a încercat să fugă de la faţa locului, drept pentru care jandarmii au intervenit, acesta fiind oprit şi imobilizat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză, M. A., de 18 ani, din Craiova, avea un conflict mai vechi cu administratorul localului şi a încercat să pătrundă în incinta acestuia, ulterior renunţând deoarece, în acel moment, se aflau mai multe persoane în interior. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, a obiectelor confecţionate pentru lovire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Persoana în cauză, corpul delict şi actele de constatare au fost predate lucrătorilor Secţiei 1 Poliţie Craiova pentru continuarea cercetărilor, după cum au precizat reprezentanţii IJJ Dolj.