În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net

0
318

Salariul mediu nominal net a fost de 1.548 lei în luna ianuarie, în scădere faţă de luna precedentă cu 149 lei (8,8%), iar salariul mediu brut s-a diminuat cu 8,7%, la 2.138 de lei, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). Cel mai mare salariu net s-a plătit în transporturi aeriene (3.799 lei), iar cele mai mic în hoteluri şi restaurante (840 lei). Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 90%. În luna ianuarie 2013, în majoritatea domeniilor nivelul salariului net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în decembrie 2012 a primelor ocazionale (inclusiv pentru sărbători şi sfârşitul de an), plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă). În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-1,4%) şi învăţământ (-1,3%), în principal ca urmare a acordării de prime în luna decembrie salariaţilor din unităţile private.