Dan Daşoveanu, consilier în locul lui Mărinică Dincă

1
390

Democrat-liberalul Dan Daşoveanu a depus, în plenul de ieri, jurământul şi a devenit astfel consilier local, după o pauză de 12 ani. La prima sa interpelare, acesta i-a criticat pe funcţionarii din Primăria Craiova, precum şi pe directorii de regii şi servicii care nu au fost prezenţi la şedinţă, arătând că scaunele în care aceştia ar fi trebuit să stea sunt goale: „O să propun o temă de reflectare: mi se pare, totuşi, anormal ca reprezentanţii societăţilor subordonate Primăriei, ca reprezentanţii departamentelor Primăriei să nu fie prezenţi la şedinţele de Consiliu Local, în special cei care aveau proiecte pe ordinea de zi. Oricând pot să apară probleme şi eu cred că trebuie să existe cineva din partea acestor instituţii care să răspundă în faţa consilierilor. Mi se pare o chestiune cel puţin curioasă, ca să nu o caracterizez altfel, şi cred că ar fi cazul să intrăm într-o normalitate. Mă întorc după 12 ani în Consiliu şi vreau să vă spun că, până în 2001, sala aceasta era plină cu reprezentanţii societăţilor coordonate de primar. Acum sala este deplorabil de goală, încât eu cred că este o dovadă de lipsă de respect, cel puţin faţă de noi, consilierii”. Dan Daşoveanu i-a luat locul consilierului Mărinică Dincă, acesta devenind, după alegerile din luna decembrie, senator de Dolj.

 

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU

1 COMENTARIU

Comments are closed.