Al 9-lea succes la rând a adus calificarea matematică în ultima fază a sezonului / Slam-dunk pentru play-off

1
413

Cu 5.000 de fani alături, Universitatea Craiova a învins CSM Bucureşti după un meci extrem de tensionat

Record după record, premiere după premiere stabileşte echipa de baschet a Craiovei alături de publicul său formidabil. Nu mai puţin de 9 victorii consecutive în toate meciurile disputate în retur au acumulat alb-albaştrii şi s-au calificat matematic în play-off, pentru prima dată în istoria echipei. Meciul cu CSM Bucureşti a fost aşa cum l-a gândit şi prezentat Andelko Mandic în avanpremiera făcută cu o zi înainte: dificil, cu oaspeţii acoperind foarte bine toate poziţiile în teren, cu un joc de echipă excelent şi o apărare exactă a Craiovei, care a câştigat în condiţiile în care CSM nu a reuşit să marcheze mai mult de 75 de puncte. La fel ca în meciul cu BC Mureş, Ştiinţa şi-a conturat un avantaj decisiv din primul sfert, în care oaspeţii au acuzat impactul cu sala, iar Drăguşin, felicitat pentru postura de proaspăt tătic, a fost eficient în ambele semicercuri, chiar dacă experimentatul Căruţaşu a reuşit să-i administreze un capac venit de nicăieri. Drăguşin a fost aproape de un nou „double-double”, pe lângă cele 14 puncte trecându-şi în cont şi 9 recuperări, fiind secondat la acest capitol de Bureau, cu 7 „rebound-uri”, cu două mai mjulte decât Habus. Titularii Craiovei şi-au împărţit punctele victoriei, în condiţiile în care 3 dintre ei au fost pe parchet tot meciul, iar dacă ar fi de extras vreun MVP, acesta ar fi Levar Seals, excelent în faza defensivă şi cu 16 puncte la final. Vedetele CSM-ului, Martinic şi Shepherd, au contat efectiv doar în partea secundă, când de altfel oaspeţii au şi reuşit să revină puternic, egalând şi crescând tensiunea din teren şi din tribune. Morris şi Patterson au fost în zi de graţie, ultimul înregistrând un „personal best” în Liga Naţională. Ultimele 3 minute au fost foarte intense. Fanii s-au ridicat în picioare scandând „Ştiinţa, Ştiinţa” şi sala părea că se cutremură, iar adversarii au fost copleşiţi, în condiţiile în care şi băieţii lui Mandic au declanşat o apărare agresivă, din care doar Shepherd a reuşit să mai ajungă la coş. Sirena a consemnat victoria Craiovei, dar nu şi încetarea ostilităţilor, fiindcă Morris a ţinut să puncteze şi în ultima secundă, după ce jucătorii lui Mandic se opriseră, iar Bureau şi Dzambic l-au taxat imediat pe cel mai bun marcator al oaspeţilor, bătaia fiind evitată prin intervenţia celor două bănci. Următorul joc al Craiovei este programat duminică, de la ora 20 (în direct la Digisport), în deplasare la BC Timişoara.

Mandic: „Prima repriză a fost cea mai bună din acest sezon”

Craiovenii au efectuat tradiţionalul tur de îmbrăţişare cu fanii, iar la conferinţa de presă discursurile au fost diferite, antrenorul Mandic considerând că prima parte a fost cea mai bună a sezonului pentru echipa sa, în timp ce Dzambic a recunoscut că el şi colegii săi au prins o zi mai slabă, în ciuda victoriei. „Felicit ambele echipe pentru joc, chiar dacă nu a fost unul cu multe puncte. Suntem oficial în play-off, deşi nu ne gândim la jocurile acelea, ci ne vom concentra la maxim pentru următoarele partide. Primele 20 de minute au fost cele mai bune pentru din actualul sezon, am reuşit să ţinem o echipă precum CSM Bucureşti, care posedă jucători foarte buni, marcatori excelenţi, la doar 24 de puncte, ceea ce a fost ideal. Când consumi foarte multă energie pentru a te apăra, este greu să mai posezi aceeaşi minte limpede şi inspiraţie la finalizare, să te concentrezi la fel pentru ambele faze, astfel se explică o oarecare lipsă de eficienţă în atac pentru noi. Primul şi al doilea sfert au fost excelente, al treilea – decent, al patrulea – acceptabil, deşi ne-am pierdut luciditatea uneori. Habus, Dzambic şi Seals au fost pe teren tot meciul, aşa că e inevitabil să nu apară şi greşeli, însă am avut în spate publicul, care a fost magnific şi ne-a ajutat mult în momentele grele din sfertul patru, când am fost egalaţi. I-am stopat foarte bine pe Martinic şi Shepherd, care sunt jucători foarte buni, contra lui Martinic am jucat şi eu în Serbia, pot spune că este un baschetbalist de mare valoare” a declarat Andelko Mandic, apoi a comentat şi episodul tensionat de la final: „A fost un meci foarte disputat, a existat un exces de adrenalină. Eu le-am spus jucătorilor să se oprească la ultima fază şi cred că acelaşi lucru a făcut şi antrenorul advers. Nu putem vorbi însă de lipsă de fair-play, fiindcă e dreptul fiecărui jucător să marcheze în ultima secundă. Nu e frumos ce s-a întâmplat, dar nici foarte grav”.

Dzambic: „Am câştigat datorită tacticii şi fanilor”

La conferinţă a fost prezent şi Rade Dzambic, care s-a autocaracterizat drept, un „nebun frumos” explicând priza pe care o are la public. „Sunt un tip emoţional şi interacţionez cu sala, care şi în acest meci ne-a ajutat foarte mult. Nu am făcut un meci foarte bun, dar echipele bune câştigă şi când joacă prost. Am câştigat datorită antrenorului Mandic, care ne-a pregătit tactic foarte bine. L-am avut pe Seals marcator, pe Drăguşin la blocaje, pe Habus care s-a apărat foarte bine. Am avut câteva contre cu Martinic, dar au fost şicane prieteneşti, ne ştim de mult şi am încercat să-i citesc intenţiile. Este un jucător foarte bun, nu degeaba este cel mai bun marcator din Liga Naţională, dar astăzi cred că l-am stopat bine atât pe el, cât şi pe Shepherd” a spus „Turbo”, adăugând că este dispus să continue şi din vară la Craiova dacă va primi o ofertă convenabilă. Despre meciul contra Timişoarei, fosta sa echipă, „Dzambo” a spus: „Luaţi individual, au jucători foarte buni, însă cred că suntem o echipă mai bună ca ei în acest moment şi îi putem bate”. Antrenorul oaspeţilor, Hristu Şapera, a declarat: „A fost un meci încins, astfel se explică şi nervii de la final. Noi am făcut greşeli copilăreşti la început care ne-au costat victoria. Atmosfera a fost una foarte frumoasă, care face cinste Craiovei, ar fi benefic pentru baschet să existe asemenea public în mai multe săli din ţară” a spus Şapera. În vârstă de doar 33 de ani, tehnicianul celor de la CSM Bucureşti a fost în urmă cu doi ani reprezentantul României la un turneu special de baschet „unu la unu” disputat în SUA, în incinta celebrei închisori Alcatraz.

 

Universitatea Craiova – CSM Bucureşti 78-71 (22-14, 12-10, 18-18, 26-29)

Universitatea: Dzambic (14, 2×3), Habus (14, 2×3), Drăguşin (14), Seals (16, 1×3), Bureau (15). Au intrat: Hallik şi Djurasovic (5, 1×3). Antrenor: Andelko Mandic.

CSM: Martinic (11), Şanta, Bosnjak (11), Shepherd (16), Căruţaşu (7), Patterson (10). Au intrat: Morris (16), Fometescu, Sir şi C. Stănescu. Antrenor: Hristu Şapera.

 Rezultatele etapei a 24-a: Farul Constanţa – Mobitelco 65-77, Timba Timişoara – BCM Piteşti 68-81, CSS Giurgiu – Municipal Oradea 78-80 – după prel., Asesoft Ploieşti – Atlassib Sibiu 79-66, BC Timişoara – Csikszereda Miercurea Ciuc 89-71, BC Mureş – Energia Rovinari 92-84, Universitatea Craiova – CSM Bucureşti 78-71, Gaz Metan – Dinamo 84-48.

 

Liga Naţională – baschet masculin

1. CS Municipal Oradea         24        20        4          44

2. Universitatea Craiova         24        19        5          43

3. BC Mureş Tg. Mureş          24        17        7          41

4. CSU Asesoft Ploieşti          24        17        7          41

5. “U” Mobitelco Cluj 24        17        7          41

6. BC Timişoara                      24        16        8          40

7. Gaz Metan Mediaş              24        16        8          40

8. CSM Bucureşti                   24        15        9          39

9.  CSU Atlassib Sibiu            24        12        12        36

10. Energia Rovinari               24        11        13        35

11. BCM „U” Piteşti               24        10        13        33

12. CSS Giurgiu                      24        8          16        32

13. Timba Timişoara                24        5          19        29

14. Farul Constanţa                 24        4          20        28

15. BC Miercurea Ciuc           24        3          21        27

16. Dinamo Bucureşti             24        1          23        25

 

 

1 COMENTARIU

  1. Hai mai, Elena! Chiar asa a facut domnul Toma? Pe ceilalti i/ai uitat? Nu are nimic si nici nu conteaza pentru ca pina la urma echipa merge bine! Suporterilor asta le trebuie. Eu l/as felicita si pe Mandic!

Comments are closed.