Dolj: Vindea peşte fără documente legale

0
381

Duminică, 24 februarie a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Bechet – I.J.J. Dolj, aflat în timpul executării unei misiuni specifice, s-a sesizat din oficiu şi a depistat pe numitul I. D, în vârstă de 50 ani, din localitatea  Dăbuleni, în timp comercializa, în apropierea Târgului de săptămână Dăbuleni, cantitatea de 50 kg. peşte în valoare de aproximativ 270 lei, din specia Novac şi Roşioară, fără documente de provenienţă legală.

Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peştelui, faptă sancţionată de art. 64 lit. j din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare.