BCR: Se pot achita, prin internet sau de pe mobil, impozitele şi taxele locale

0
364

Clienţii BCR pot de acum să-şi achite  gratuit impozitele pe case, terenuri şi maşini, prin internet şi telefon, utilizând – Click şi Alo 24 Banking BCR. „Ne aşteptăm ca şi în acest an să continue trendul pe care l-am înregistrat anul trecut – o creştere de 20% a numărului tranzacţiilor pe această zonă. Plata impozitelor se poate efectua fără a necesita preînregistrarea pe siteurile administraţiilor publice centrale sau locale, ci doar prin utilizarea şabloanelor predefinite de BCR. Am oferit clienţilor noştri multiple modalităţi de tranzacționare la distanţă şi am facilitat accesul acestora la produsele bancare deţinute: acces mai facil la serviciile de internet şi phone banking, dar şi noi servicii de tip mobile banking“, a declarat Bogdan Marin, Director Executiv Canale Retail, BCR.Clienţii trebuie să cunoască şi să completeze câteva câmpuri specifice sablonului predefinit de plată: cod cont bugetar – reprezintă codul de impozit aferent obligaţiei de plată achitată. Lista codurilor de impozit este disponibilă pe site-ul Ministerului de Finanţe. Codul se completează fără punctele despărţitoare; nume beneficiar final – se va completa numele instituţiei sau bugetul către care se face plata; CUI beneficiar final – se va completa Cod Unic de Inregistrare al instituţiei către care se face plata; CNP Contribuabil – se va completa CNP – ul persoanei pentru care se face plata.

Clienţii comunică la telefon detaliile plăţilor

Prin intermediul Click şi Alo 24 Banking BCR se pot plăti impozite şi taxe şi pentru alte persoane. „Clienţii BCR au la dispoziţie, pe site-ul băncii sau direct în aplicaţia Click 24 Banking BCR, exemple de completare şi toate link-urile utile către tipuri de taxe, impozite şi contribuţii, coduri de impozit (de pe site-ul Ministerului de Finanțe Publice)”, a mai spus Bogdan Marin. Aceştia beneficiază de suport tehnic 24/7, consilierii BCR Asistenţă fiind la dispoziţia lor pentru a le oferi detaliile necesare completării ordinelor de plată. Prin Alo 24 Banking BCR, clienţii comunică la telefon detaliile plăţilor şi beneficiază de efectuarea tranzacţiilor de către consilierii Contact Center, gratuit 24/7, la 0800.801.BCR (0800.801.227). Prin intermediul Click şi Alo 24 Banking BCR, clienţii BCR mai pot achita o gamă largă de impozite şi taxe precum: impozitul pe venituri din concesiuni şi închirieri, din activităţi independente, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, taxe consulare, taxe pentru eliberări de permise şi certificate, amenzi şi alte sancţiuni, asigurări sociale pentru venituri din prestări de servicii, etc.