Dezvoltarea integrată a staţiunii de interes naţional Băile Herculane

0
3985

Conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat împreună cu reprezentanţii Consiliului Local al oraşului Băile Herculane şi ai Asociaţiei de Turism din Băile Herculane un protocol de colaborare în vederea dezvoltării integrate a staţiunii de interes naţional Băile Herculane. Cele trei părţi vor conveni asupra programului de acţiuni prioritare care vor fi întreprinse pentru dezvoltarea staţiunii, în concordanţă cu nevoile şi specificul locului. Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului va elabora proiecte de dezvoltare a Staţiunii Băile Herculane, în conformitate cu programele specifice de investiţii.

Consiliul Local al oraşului Băile Herculane va asigura cofinanţarea pentru proiectele incluse în programul de acţiuni prioritare şi va elabora, alături de Asociaţia de Turism Băile Herculane, lista priorităţilor de dezvoltare şi promovare a turismului în Băile Herculane. Asociaţia de Turism din Băile Herculane va centraliza şi prezenta iniţiativele de dezvoltare şi informaţiile existente la nivelul întreprinzătorilor privaţi din staţiunea Băile Herculane şi va participa la implementarea Programului de acţiuni prioritare.

 

Staţiunea Băile Herculane este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare ale lumii, fiind integrată în Parcul Naţional Valea Cernei-Domogled şi amplasată la o altitudine de 160 m, pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, fapt care îi conferă un climat agreabil, cu influenţe mediteraneene. Atestarea documentară a staţiunii datează din anul 153 e.n. Existenţa neîntreruptă de două milenii a staţiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea izvoarelor termale, dar şi de aşezarea staţiunii într-o vale adăpostită de munţi.