Aspecte legate de întocmirea şi depunerea la unităţile teritoriale ale MFP a situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile pentru anul fiscal 2012

0
356

Pentru a veni in sprijinul contribuabililor, Directia Generala a Finantelor Publice Dolj face urmatoarele precizari cu privire la intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale pentru anul fiscal 2012 :

Principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale pentru anul fiscal 2012
– temei legal: Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată; O.M.F.P. nr.40/15.01.2013 –

1. Entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic:

1.1. Entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3.055/2009 – depun situaţii financiare anuale.
– Entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 (total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50) întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: bilanţ (cod 10); cont de profit şi pierdere (cod 20); situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de numerar; note explicative. Acestea vor fi însoţite de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40);
– Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus, întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind: bilanţ prescurtat (cod 10); cont de profit şi pierdere (cod 20); note explicative. Acestea vor fi însoţite de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40).
– Entităţile nou-înfiinţate în anul 2012 pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de raportare situaţii financiare anuale prescurtate.

1.2. Persoanele care au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate (au îndeplinit concomitent următoarele două criterii de mărime: cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, inclusiv, şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, inclusiv – cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar 2012 fiind de 4,4287 lei/euro) – depun situaţii financiare anuale simplificate, potrivit OMFP nr. 2.239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate, care cuprind: bilanţ simplificat (cod 10); cont de profit şi pierdere simplificat (cod 20). Acestea vor fi însoţite de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40), de raportul administratorilor, precum şi de o declaraţia scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei pentru întocmirea acestora în conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate.

1.3. Societăţile comerciale care aplică Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, – depun situaţii financiare anuale individuale întocmite în baza Standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS), începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, precum şi raportări contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2012.

2. Depunerea raportărilor contabile anuale

2.1. Entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic depun raportări contabile anuale la 31 decembrie 2012, distinct de situaţiile financiare anuale.

2.3. Subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European depun raportări contabile anuale, fără a întocmi situaţii financiare anuale pentru propria activitate.

2.2. Persoanele juridice aflate în lichidare, pe perioada lichidării, au obligaţia să întocmească şi să depună o raportare contabilă anuală.

Raportările contabile anuale cuprind următoarele formulare:
– Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
– Situaţia veniturilor şi cheltuielilor (cod 20);
– Date informative (cod 30);
– Situaţia activelor imobilizate (cod 40).

Termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice:
– societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
– societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice, în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

Termenul de depunere a raportărilor contabile anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice:
– entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, precum şi subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, în termen de 150 de zile de la încheierea anului calendaristic.
– persoanele juridice aflate în lichidare, pe perioada lichidării, în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic.

Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie 2012 nu întocmesc situaţii financiare anuale, respectiv situaţii financiare anuale simplificate, nici raportări contabile anuale, urmând să depună în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii:
– denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
– adresa şi numărul de telefon;
– numărul de înregistrare la registrul comerţului;
– codul unic de înregistrare;
– capitalul social.

Informatii suplimentare se pot obtine la DGFP Dolj – Biroul metodologie si asistenta contribuabili, tel. 0251/402228.

 

Compartiment de presa,

Doina Nemţaru

DIRECTOR EXECUTIV,

Silviu Mircea Pîrvuleţu