„Filarmonica merge la şcoală” – proiectul care îi aduce pe artiști la orele de Muzică ale elevilor craioveni

0
661
Vlad Drăgulescu

Un inedit proiect va fi demarat, săptămâna viitoare, de Filarmonica „Oltenia” din Craiova, ale cărei preocupări continuă să vizeze educația muzicală a copiilor. Intitulat „Filarmonica merge la școală”, acesta presupune participarea unor artiști ai instituției la orele de Muzică ale elevilor din ciclul gimnazial, cărora le vor prezenta activitatea lor și instrumentele cu care cântă, le vor vorbi despre cunoscute creații muzicale și compozitori celebri. Primele la care muzicienii vor ajunge sunt Școlile Gimnaziale nr. 22 „Mircea Eliade” și nr. 37 „Mihai Eminescu”, urmând ca și alte unități de învățământ craiovene să fie atrase în program, în beneficiul elevilor. „Nu mai au ore de Muzică atâtea câte ar trebui, iar noi vrem să legăm o prietenie cu ei, pentru că ni-i dorim a fi publicul nostru de mâine”, explică managerul Filarmonicii „Oltenia”, Vlad Drăgulescu.

Educația muzicală și calitatea învățământului de profil din Craiova au fost puse în discuție de Filarmonica „Oltenia” în ultima vreme cu diverse ocazii. Nu o dată reprezentanții instituției au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește lipsa programelor pentru educaţia muzicală din învăţământul actual, ceea ce afectează nu numai modelarea personalității copiilor, ci și, mai târziu, formarea marelui public căruia i se adresează instituțiile muzicale și de spectacol.

„Mi se pare normal ca noi, fiind instituție muzicală a Craiovei, să ne implicăm și să luăm atitudine”, spune managerul Vlad Drăgulescu. În acest sens, Filarmonica a continuat să organizeze stagiunea pentru copii și tineret, în cadrul căreia a prezentat mai multe concerte de educaţie muzicală dedicate elevilor craioveni din ciclurile primar şi gimnazial. Povestea muzicală „Petrică şi lupul”, de S. Prokofiev, și Suita „Carnavalul animalelor” pentru două piane şi orchestră, de C. Saint-Saens, sunt numai două dintre creațiile care le-au prilejuit copiilor cunoașterea orchestrei și a instrumentelor muzicale. Dar pentru că nu toți elevii craioveni pot ajunge la Filarmonică, va ajunge Filarmonica la ei!

Decizia a „născut” proiectul „Filarmonica merge la școală”, pe care reprezentanții instituției l-au gândit sub forma unor întâlniri ale artiștilor cu elevii din clasele a V-a – a VIII-a. „Vom merge la orele de Muzică, împreună cu doi-trei instrumentiști – la fiecare clasă alții –, care o să se prezinte, o să spună ce fac ei la Filarmonică, cu ce se ocupă instituția noastră, o să le cânte, o să le prezinte copiilor instrumentele muzicale. În principiu, vrem să creăm o legătură foarte vie între noi și copii, o prietenie”, a precizat Vlad Drăgulescu.

Deocamdată, instituția a stabilit contacte doar cu câteva școli, primele în care muzicienii vor ajunge fiind „Mircea Eliade” și „Mihai Eminescu”. „Ne-am propus ca până la sfârșitul acestui an școlar să reușim să atragem în program toate unitățile de învățământ gimnazial și să vizităm mai toate clasele la orele de Muzică. Vrem foarte mult să ne implicăm în aceste lecții, mai ales că ele sunt din ce în ce mai puține. Orele de Muzică nu mai sunt atâtea câte ar trebui să fie și, din păcate, profesorii de specialitate uneori sunt depășiți de situația aceasta. Și dorim să aibă și un exemplu practic a ceea ce ei îi învață pe copii”, a adăugat managerul Filarmonicii „Oltenia”, Vlad Drăgulescu.