Patriarhia trimite Primăria Craiova la Arhiepiscopia Târgoviştei

0
354

Primăria Craiova trebuie să ceară capul voievodului Mihai Viteazul de la Arhiepiscopia Târgoviştei, dar fără a beneficia de sprijinul Patriarhului Daniel. 

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a făcut o cerere către Patriarhia Română prin care a solicitat sprijin pentru aducerea osemintelor voievodului Mihai Viteazul în Bănie. Ieri, consilierul patriarhal, arhimandritul Paisie Teodorescu, a răspuns că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit adresa Primăriei Craiova, însă a declinat decizia către Arhiepiscopia Târgoviştei, în eparhia căreia se află Mănăstirea Dealu, unde este păstrat acum capul voievodului român.  ”Pentru rezolvarea problemei în cauză, trebuie să vă adresaţi Arhiepiscopiei Târgoviştei, Mănăstirea Dealu fiind sub jurisdicţia acestei eparhii”, se arată în răspuns. Pe de altă parte, Arhiepiscopia Târgoviştei a transmis, la sfârşitul lunii trecute, că nu va permite mutarea capului domnitorului fiindcă ”Mihai Viteazul a domnit aici, la Târgovişte, iar de Mănăstirea Dealu sunt legate numeroase demersuri politice şi diplomatice ale voievodului”.

Primăria Craiova şi-a propus ca osemintele domneşti să fie aduse şi păstrate în municipiu, pregătind şi un festival ”Mihai Viteazul”, programat pentru perioada 9 şi 12 mai.