Expoziţie a artistului Marcel Voinea la Galeria „ARTIS” din Slatina

0
425

În organizarea Consiliului Judeţean Olt, Muzeului Judeţean Olt, Muzeului de Artă din Craiova şi Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România – Filiala Craiova, la Galeria „ARTIS” din Slatina se deschide astăzi, ora 13.00, expoziţia personală a artistului Marcel Voinea, care prezintă pe simeze 30 de lucrări de relief-pictură.

Născut la 8 iulie 1951, în Băileşti, Marcel Voinea a absolvit, în 1977, cursurile Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, iar din anul 2010 este preşedinte al filialei craiovene a UAP. De-a lungul carierei sale a avut numeroase expoziţii personale şi de grup, a participat la mai multe tabere şi simpozioane de sculptură şi a fost distins cu nu puţine premii. Are lucrări în colecţii din ţară şi din străinătate: Grecia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Croaţia, Australia, Statele Unite ale Americii. Este recunoscut ca un inovator în arta plastică contemporană prin introducerea motivului dezvoltat în ciclul Personajul-Fereastră.

«La început, Marcel Voinea a fost doar sculptor, cioplindu-şi viziunile în piatră, dar cel mai adesea modelându-le în ghips sau ciment. Culoarea însă l-a fascinat dintotdeauna, iar actuala serie a reliefurilor pictate pe pânză sau carton îşi are originea în adolescenţă. (…) Suntem în faţa unui artist „povestitor” care ne împărtăşeşte în imagini bi şi tridimensionale propriile sale trăiri, vise, nelinişti şi chiar atitudini», notează criticul de artă craiovean Cătălin Davidescu.