Clienţii retail ai Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat, în anul 2012, tranzacţii prin internet (serviciul Click 24 Banking) şi telefon (serviciul Alo 24 Banking) în valoare de peste 20 miliarde lei, cu aproape 30% mai mult decât în anul anterior. Cele 20 miliarde de lei tranzacţionate prin Click şi Alo 24 Banking BCR au fost efectuate în aproximativ 6 milioane de transferuri, din care peste 85% din ele au fost transferuri intra şi inter bancare în moneda naţională, iar 15% au fost transferuri în valută. „Ne aşteptăm că şi anul 2013 să susţină trendul crescător pe care l-am înregistrat anul trecut, mai ales că în ultimul trimestru, am oferit clienţilor noştri multiple modalităţi de tranzactionare la distanţă…“, a declarat Bogdan Marin, director executiv Canale Retail, BCR. Deşi în structura numărului de tranzacţii, între clienţii persoane fizice şi clienţii Micro nu există foarte mari diferenţe, microîntreprinderile rulează peste 85% (adică 18,4 miliarde de lei) din sumele tranzacţionate prin internet şi telefon. Sumele tranzacţionate de către clienţii persoane fizice au crescut cu peste 8% în 2012 faţă de 2011.