Infecţiile cu E. Coli au depăşit graniţa Germaniei

0
310

Specialiştii în microbiologie din Hamburg au identificat sursa infectărilor cu o formă agresivă de colită hemoragică (EHEC) în Germania. Îmbolnăvirile par a fi fost provocate de consumarea castraveţilor proveniţi din Spania. Experţii au atras însă atenţia că şi alte alimente aflate în comerţ pot fi contaminate cu germeni EHEC, scrie Deutsche Welle, precum roşiile sau salata verde. Potrivit Comisiei Europene, legumele contaminate au ajuns în Germania din regiunile spaniole Malaga şi Almeria. Autorităţile spaniole încearcă să găsească fermele de unde provin castraveţii şi să afle cu exactitate unde au fost vânduţi aceştia. Totuşi, producătorii spanioli avertizează că au fost blamaţi prea repede şi că o parte dintre legumele contaminate ar fi de origine olandeză. În Hamburg, clinicile şi spitalele au înregistrat, până în prezent, un număr de 300 de îmbolnăviri cu sindromul hemolitic uremic, ca urmare a EHEC şi a complicaţiilor survenite după contaminare, în special o insuficienţă renală acută, deosebit de periculoasă. Maladia provocată de bacteria EHEC nu se limitează însă la Germania, răspândindu-se spre nordul Europei. Cazuri de infecţii cu bacteria E. coli au fost raportate şi în Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Olanda. Boala afectează sistemul digestiv, provocând hemoragii interne. Netratată la timp poate duce chiar la decesul pacientului. În prezent, România nu importă castraveţi din Spania, ci doar din Olanda şi Bulgaria, a asigurat Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.