Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat că acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost amânată cu un an, iar această prevedere este cuprinsă în ordonanţa de urgenţă privind măsurile pentru bugetul pe anul 2021.
“Realitatea este următoarea, că acest Guvern, Guvernul Cîţu, s-a format în 23 decembrie, seara. Este extraordinar de greu să respecţi un termen de consultare de zece zile, când sfârşitul anului este peste opt zile şi când aceste măsuri care au fost prezentate trebuie luate înainte de 31 decembrie, pentru că altfel impactul bugetar şi toate consecinţele sunt cele pe care le cunoaşteţi. Ne vom strădui, în mod evident, pentru respectarea acestor termene de avizare, inclusiv către structurile asociative ale autorităţilor locale, dar astăzi pot să spun că a fost o situaţie specială, din acest punct de vedere, pentru că acum zece zile nu am avut Guvern cu puteri depline”, a afirmat el.re.