Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu: „Nu mă simt atât de depăşită de probleme încât să plâng!”

Am dialogat, de-a lungul anului, în destule rânduri cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Întotdeauna, însă, punctual. Niciodată dialogul nu a avut anduranţă. Care este altceva. O facem acum. Prima femeie ajunsă primar al Craiovei, mare municipiu al ţării, pe care o ştiam, nu te hărţuieşte cu afectări saţioase, nu vrea să epateze cu orice preţ, vorbeşte limpede, convingător, fără regie, atentă şi la efectul retoric. Stăpâneşte problemele urbei, nenumerate, sau lasă convingător impresia că are subtilitate administrativă, inducându-ţi sentimentul, clipă de clipă, că îţi va spune, fără menajamente, tot ce crede, că nu va fenta sinceritatea de dragul unei impresii convenţionale. Poate fi dură, imprevizibilă în radicalitatea opiniilor ei, şi asta pentru că refuză să fie prefăcută, curtenitoare, fad prevenitoare. În anumite momente, impresia lăsată este a unei sobrietăţi astringente. În altele, pare aspră. Sau deja călită politic, încât, de-a lungul unui an, în şedinţele Consiliului Local Municipal, a suportat, fără nici o mimică, şi asaltul la baionetă al opoziţiei. Fără a sări de pe scaun, fără a ridica tonul, fără a recurge la resursele de umor ieftin, ştiind că „datul la gioale”, în politică, este o metodă. A apărut la televiziunile locale şi centrale, dar şi în presa locală. Are discurs. Ceea ce o macină, ca pe fiecare dintre noi, este critica sistematică. Uneori zâmbeşte, amintindu-şi că a fost jurnalistă. Ce o defineşte, totuşi, într-o opinie, poate generoasă? Tenacitatea şi hărnicia, faptul că nu pregedă şi nu se predă istovelii. E o părere. A lansat mai multe proiecte. Imediate, pe termen mediu şi lung. A cunoscut şi satisfacţiile împlinirilor şi decepţia tergiversărilor. Face referiri la toate acestea în discuţia avută. Ca o observaţie: a scuturat toate instituţiile culturale ale Craiovei de inerţie, comoditate şi formalism. A vegheat la păstrarea liniştii şi ordinei publice, dând realmente cu piciorul în podea, obsedată de imaginea gri a Craiovei, preluată „la pasiv”, odată cu mandatul de primar. Nimic nu i-a rămas străin. A plecat, la Instanbul, de pildă, pentru o discuţie cu investitorii de la ETI GIDA SANAYI ve TICARET A.Ş, apoi s-a repezit la Marsillia pentru a prelua strategia dobândirii statutului de Capitală Culturală Europeană, apoi încă o fugă până nu ştim unde, din dorinţa de a produce un plus de efervescenţă economică şi culturală. Nimic nu a bucurat-o imediat, rememorându-şi opintelile traversate, cât au febrilizat-o dificultăţile viitoare. Amintirile agreabile ţin de trecut, iar posibilele realizări viitoare presupun mari obstacole sau pur şi simplu timpul care o separă încă de ele. Armele ei: detaliul şi consecvenţa. Nu râde fals, nu schimbă vorba, nu baletează vid, nu crede că soarta Craiovei depinde de ea, în exclusivitate, dar ştie că vorba este umbra faptei. Dacă exagerăm cu ceva o facem cu seninătate. Tocmai pentru că este femeie. Cu şcoală, făcută la vremea ei. Deloc interesată de ranguri şi privilegii, cum şi declară, deloc dispusă să-şi joace sinceritatea, îngrijorarea, principialitatea şi spiritul de sacrificiu. Şi, peste toate – şi pentru asta depunem mărturie – chiar iubeşte Craiova şi locuitorii ei. Ea, însăşi, unul dintre aceştia.

„Suntem singurul oraş din România care a ieftinit gigacaloria cu 10%”

–       2013 este un an care conţine o cifră de care se cam feresc cei superstiţioşi. Cum a fost cifra 13 pentru dumneavoastră şi cum credeţi că a fost pentru Craiova?

–       Pentru mine a fost un an mai stresant ca de obicei. A fost anul de redactare de proiecte şi organizare de licitaţii, adică anul ale cărui urmări se vor vedea în 2016, iar în plan personal a fost un an în care nu am stat în preajma familiei atât cât mi-aş fi dorit. Pentru Craiova, însă, cred că a fost un an foarte bun! Am păşit în 2013 fără datorii, pe care le-a plătit guvernul Ponta, la finalul lui 2012. Deloc puţine şi la care adăugăm şi corecţia financiară primită pentru pasajul suprateran, de 2,5 milioane euro, preluată tot de guvern. Acest lucru ne-a permis ca, în 2013, să nu creştem taxele şi impozitele locale, nici măcar cu rata inflaţiei, în România fiind doar două oraşe: Craiova şi Constanţa, care au făcut acest lucru. Am introdus, într-un singur an, 30 de kilometri de reţea de canalizare şi 20 de kilometri de reţea de apă, mai mult decât s-a făcut de la Revoluţie încoace. Am început reabilitarea spitalelor Filantropia, Boli Infecţioase şi de Neuropsihiatrie, singurele aflate în subordinea Consiliului Local, care vor fi gata anul viitor. Am adus Teatrul de Păpuşi în casă nouă, după şapte ani, reabilitând Clubul Electro, iar sala e plină la orice spectacol, ca dovadă că era nevoie de această investiţie. S-a asfaltat într-un singur an cât îşi propusese fosta administraţie în următorii patru – ştim asta pentru că am cheltuit doar în 2013 cât era prevăzut până în 2016, în acordul-cadru de drumuri, şi am pietruit aţi 12 kilometri de străzi pe care nu sunt încă utilităţile trase. De asemenea, ne putem mândri că suntem singurul oraş din România care a ieftinit gigacaloria cu 10% şi care a reuşit să creeze 5.000 de locuri de muncă. Aici a dat roade discuţia pe care am avut-o cu toate firmele care lucrează în Craiova, să angajeze în proporţie de 80% craioveni. Întrebaţi pe toţi angajatorii care lucrează în Craiova sau luaţi statistica de la ITM şi o să vedeţi că toţi constructorii aflaţi în contracte cu Primăria au făcut angajări noi: Delta a angajat, doar la Aquaparc, 150 de oameni, Marivila la fel… În fine, am avut şi şansa unor firme serioase care au venit la Craiova, cum e Grampet, care a preluat Reloc-ul la 65 de angajaţi în ianuarie, iar în decembrie avea deja 500. Şi a contat şi ce s-a întâmplat cu chioşcurile. În sensul că acolo erau doar angajaţi la negru. Acum au carte de muncă şi plătesc şi ei taxe. Vor beneficia de pensie… Ce am mai făcut în Craiova anul acesta? Am început modernizarea liniei de tramvai, pe fonduri europene, iar după finalizare asfaltăm Calea Bucureşti, am început reabilitarea centrului vechi şi a Aquaparc-ului, după ce am obţinut tot noi finaţare, am reabilitat locurile de joacă din toate grădiniţele, acum la final de an, am plantat în jur de 8.000 de arbori, am dublat bursele pentru elevi, am avut grijă ca oraşul să fie mai curat şi asta cu mai puţini bani (ca un exemplu, deszăpezirea s-a făcut pe vremea lui Solomon cu 68 miliarde, iar pe vremea mea cu 11 miliarde, deşi noi am intrat pe alei sau în periferie). Fără îndoială, însă, cea mai mare bătaie de cap am avut-o cu regiile, pe care le-am găsit falimentare, toate, în 2012. Acum sunt toate pe profit, mai puţin Termoficarea. Un plus important l-a adus administraţiei mele construirea adăpostului canin, care a însemnat înjumătăţirea numărului de câini de pe străzi. Una peste alta, n-a fost un an rău pentru Craiova şi numai cei care sunt rău intenţionaţi nu vor să vadă cât de multe lucruri s-au făcut, în condiţiile în care am preluat Primăria aproape în stare de faliment, sufocată de datorii.

”Fiecare cartier are problemele şi priorităţile lui”

–       A existat un proiect care poate fi evidenţiat între toate celelalte şi la care aţi ţinut în mod special să se facă în acest an?

–       Toate sunt importante şi le-am vrut demarate cât mai repede, ca să le pot finaliza în 2016. Adăpostul canin a fost important, dar şi introducerea utilităţilor ca să putem avea un oraş civilizat. Era important şi Teatrul de Păpuşi pentru un punctaj mai bun în competiţia de capitală culturală, erau importante şi spitalele şi locurile de joacă din grădiniţe. În fine, dacă întrebi zece persoane despre ce e mai important de făcut, vei primi zece răspunsuri diferite. Fiecare cartier are problemele şi priorităţile lui. Concluzia e ca toate sunt importante și trebuie să încerci să le rezolvi pe toate, deşi tot timpul apar noi provocări. Nici acasă nu le termini pe toate, dar într-un oraş cum e Craiova…

Despre pasajul de la Universitate

–       Recent, într-o şedinţă a CLM Craiova, aţi punctat unele dintre împlinirile pe care vi le asumaţi ca primar al unui mare municipiu. Opinaţi că aţi omis ceva sau, altfel spus, că era loc şi pentru altele, şi avem în vedere întregul front de lucru aflat în faţa dumneavoastră.

–       Nu am citit chiar tot pentru ca mi-am dat seama că plictisesc consilierii, dar au fost voci care au întrebat unde sunt cei 40 de kilometri de canalizare sau cele 5.000 de locuri de muncă. Şi atunci le-am citit toate străzile canalizate în ultimul an, să vadă că sunt realizaţi cei 40 de kilometri. Uite, nu am mai amintit despre darea în folosinţă a pasajului de la Universitate. Fiindcă investiţia a fost începută de predecesorul meu. Însă mie mi-a revenit „beleaua” de a găsi soluţii la fluidizarea, cât de cât, a circulaţiei în zonă. Şi nu a fost uşor. La fel, eram pregatită cu lista societăţilor care au făcut angajări. Locurile de muncă, să fiu bine înţeleasă, chiar îmi tulbură somnul. Primăria poate crea facilităţi, în măsura cadrului legal existent, şi eu chiar cred că putem face mai mult în anul care vine.       

–       Dacă ar fi să acordaţi un premiu pentru cel mai bun manager din subordine care ar fi acela?

–       A fost o perioadă dificilă pentru toţi managerii noştri. Unii nu au confirmat şi au fost schimbaţi. Alţii au primit avertisment verbal. Se lucrează foarte bine cu mine şi admit că numai cine nu munceşte nu greşeşte, dar unii nu s-au calificat să meargă mai departe. Sunt mulţumită de Radu Preda care a pus două regii pe picioare. Şi RAADPFL şi RAT au fost aduse pe profit. De Delia Ciucă, pe care am găsit-o la Registratură în Primarie şi care acum e directoare la Servicii, o doamnă cu pantofi eleganţi, cu tocuri, în Primărie, dar şi cu o pereche de cizme de cauciuc în portbagaj, gata de acţiune la orice oră… De Rela Filip, de la Sala Polivalentă, care e un foarte bun organizator… De Adrian Neaţu de la Termoficare care începe uşor-uşor să pună ordine în regieşi să le redea oamenilor de acolo încrederea că nu vrea nimeni să îi lase fără loc de muncă… De Costel Mitriţă de la Compania de Apă, care a lucrat la Masterplanul 2 cu atâta rapiditate încât să mai poată fi implementat pe mandatul nostru… De toţi directorii de instituţii de cultură sau manageri de spitale… În fine, cine nu se califică ştie cât e de simplu…

– Şi, ca să acoperim şi celălalt aspect, cine credeţi că ar trebui să muncească mai mult în 2014?

–       Toţi, fără excepţie, fiindcă ne aşteaptă un an infernal. Practic, marile investiţii încep în 2014. Marile bulevarde sau străzile de asfaltat, parcarea subterană din centru, casetarea Canalului din George Enescu, stadionul, cartierul de locuinţe, locurile de joacă din cartiere, alţi 40 de kilometri de canalizare, reabilitările din zonele centrale, achiziţia de autobuze… Va fi o nebunie generală anul viitor, iar cei care sunt şoferi trebuie să se înarmeze cu răbdare!

Craiova Capitală Culturală Europeană: „Trebuie să câştigăm, şansele sunt foarte mari”

–       Indiscutabil, Craiova Capitală Culturală Europeană este cel mai important proiect al acestui mandat. Cum merge proiectul şi ce şanse avem până în acest moment?

–       Proiectul merge foarte bine, iar şansele sunt foarte mari. Avem un lobby puternic, la care a aderat şi premierul României, Victor Ponta. Trebuie să câştigăm! Şi trebuie să tragem toţi în această direcţie pentru că este pentru binele oraşului. Minimum 500 de milioane de euro pot intra în infrastructura Craiovei, dacă vom fi noi câştigătorii! Craiova trebuie să îşi etaleze disponibilităţile spirituale, o poate face. Şi am demonstrat deja acest lucru prin mai multe manifestări despre care şi dumneavoastră, cei de la Cuvântul Libertăţii, dar şi celelalte publicaţii au avut aprecieri. Nu mai amintesc de Gala Diplomaţilor, de la Ateneul Român.

–       Nu vă ascundem faptul că ne poziţionăm alături de dvs. în demersul Craiova Capitală Culturală Europeană şi nu suntem singurii din mass-media locală. Nu credeţi însă, evident nu unul de aceeaşi amplitudine, ar putea viza și sistemul educaţional?

–       Ba da! A fost un an în care le-am arătat elevilor că vrem să le asigurăm condiţii să înveţe şi să facă performanţă. Am oferit premii consistente olimpicilor şi am mărit numărul de burse de merit, de performanţă şi sociale, de la 1.200 la 3.300, iar la anul le vom face 6.600. Ne vom ocupa mai atent şi de acest segment, mai ales că investim atât de mult.

–       Ce v-ar bucura în mod deosebit şi ce v-ar întrista dacă, într-o zi, mergeţi prin Craiova, dar nu în calitate de primar, ci în calitate de … craioveancă?

–       Mă întristează multe zone. Mă întristează situaţia de la Poşta din Craioviţa unde arată încă destul de rău, dar la primăvară sistematizăm după modelul de la Bigul Vechi. Piaţa va rămâne, dar vor apărea spaţii verzi şi locuri noi de parcare. La Bigul Vechi a fost primul experiment. Am dat jos toate vechiturile de chioşcuri şi am făcut spaţii de joacă pentru copii şi adolescenţi, cu foişor, cu alei. Cine vrea să vada, poate merge şi va avea o viziune despre cum va arăta şi zona de la Poştă. O să vedeţi destul de curând schimbarea la faţă a Craiovei şi după aplicarea noului regulament pentru construcţii provizorii. Nu peste noapte, evident! Că mi-ar plăcea şi mie inelul Arabelei, dar nu-l am…

–       Să admitem următoarea ipoteză: într-o zi, premierul Victor Ponta v-ar propune o înaltă demnitate în cabinetul său. Aţi refuza oferta sau aţi accepta-o renunţând la mandatul de primar.

–       Nu ma tenteaza funcţia de ministru. Colegii de partid ştiu că am fost la un pas, chiar în perioada campaniei electorale de la locale. Şi am ales să fiu primar. Până în 2016 nu mă tentează altceva. Vreau să demonstrez ce pot să fac aici. Mă şi distrează zvonurile care apar în orice campanie: ba că plec senator, ba europarlamentar, ba ministru … Până în 2016 nu plec nicăieri. După, s-ar putea să mă tenteze o alta funcţie şi nu neapărat cea de ministru.

„Important este ca pasărea măiastră a lui Brâncuşi să ne ajute”

–       Petre Pandrea spunea undeva, într-o carte a sa, „Portrete şi controverse”, că noi, oltenii, purtăm cobilița pe un umăr şi păsărea măiastră a lui Brâncuşi ascunsă în colţul albastru al sufletului, iar peste acest destin nu putem trece. Dumneavoastră ce credeţi…

–       Fără a face o intrerpretare de text, cred că avem o imagine destul de proastă la nivel naţional, care nu are legătură cu realitatea din zonă. Până acum se auzea doar de clanuri care îşi reglau conturile în stradă. Acum se aude şi de orchestra Filarmonicii, care e cea mai bună din ţară. Suntem campioni la a ne critica, deşi interesul comun ar trebui să fie cel care primează. Important e ca pasărea măiastră să ne ajute să fim capitală culturală… Să nu mai fie ascunsă doar în colţul albastru al sufletului, ci să se bucure toţi de vederea ei…

–       Aţi fost, de-a lungul anului care se duce, vreo zi în care v-aţi văzut depăşită de valul problemelor şi, fără să vreţi, aţi lăcrimat de supărare?

–       Tudor Gheorghe ştie că este singurul bărbat care m-a făcut vreodată să plâng. Nu mă simt atât de depăşită de probleme încât să plâng. Dar m-am enervat, da, de mai multe ori! În special pentru că unii angajaţi nu pot ţine pasul cu mine sau pentru că este atâta birocraţie încât albeşti până să duci un proiect la capăt. Proiecte ştiu toţi să facă. Administraţia românească e plină de proiecte începute şi nerealizate. Nu e greu să scrii un proiect. E greu să obţii finanţarea, să faci licitaţiile şi execuţia. De exemplu, ca să construieşti un giratoriu… şase luni durează etapa de fezabilitate, proiectare, licitaţii (adică hârţogăria) şi două săptămâni execuţia… Suntem ţara caligrafilor, a celor care scriu atâtea hârtii încât ajung să aibă un scris perfect… La partea practică stăm mai prost, că ne pierdem timpul în detalii. M-a enervat şi indolenţa firmelor care au licitat lucrări pe care ştiau că nu le pot duce la capăt sau şantajul pe care credeau că-l mai pot practica unii şi cu noua administraţie. De ce să plâng?.. Mă asigur că nu va mai exista „data viitoare”!

–       Ce aţi dori să le transmiteţi craiovenilor la sfârşit de an?

–       Le urez şi eu cetăţenilor Craiovei un an bun, un an norocos şi să fie sănătoşi şi fericiţi! Adică tot ceea ce îmi doresc şi mie şi familiei …

Intrviu realizat de LAURA MOŢÎRLICHE şi MIRCEA CANŢĂR