Un bărbat de 27 de ani, din Drăgăneşti – Olt, a fugit, ieri, de sub escorta unui echipaj de poliţişti de la IPJ Olt, în timp ce se afla la sediul Parchetului Curţii de Apel Craiova. Bărbatul, Mugurel Helgiuc, era dat în urmărire internaţională în baza unui mandat euroepan de arestare emis pe numele său de autorităţile din Austria pentru furturi comise pe teritoriul acestui stat, a fost prins în Olt şi adus, ieri, la Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului. Aici a fugit de sub escorta IPJ Olt, făcându-se nevăzut. Poliţiştii de la IPJ Dolj au primit fotografia fugarului şi au instituit filtre rutiere în tot oraşul, la ieşiri, dar alarma a fost dată şi în judeţ. Acţiunea vine în sprijinul poliţiştilor din Olt, în încercarea de a da de urma fugarului, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.