„Revelion la Operă” cu casa închisă!

0
561

La cumpăna dintre ani, Opera Română Craiova petrece tot alături de public! Pentru al doilea an consecutiv, aici va avea loc „Revelion la Operă” – un spectacol-maraton al cărui program este susținut de soliștii, actorii, Orchestra, Corul și Baletul instituției, ca și de invitați speciali.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Craiova, sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”, și a fost preferat de numeroși craioveni în locul oricărei alte distracții. Potrivit managerului Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, aproximativ 300 de bilete au fost vândute, spectacolul urmând să fie prezentat cu casa închisă. În public se va afla și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Reprezentația – în regia Arabelei Tănase și cu maestrul Alexandru Iosub la pupitrul dirijoral –, va începe la ora 20.00 și se va prelungi până la miezul nopții, oferind publicului muzică, dans, momente de umor, surprize și, evident, o cupă de șampanie. Toate gândite a se petrece la Balul prințului Orlofsky, căci „Revelion la Operă” va avea la bază, ca și anul trecut, opereta „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Între invitați se vor afla soprana Dragana Radakovic (Serbia), baritonul Ștefan Ignat, soliștii instrumentiști Oana Lianu (nai), Adrian Naidin (violoncel), Radu Ionescu (chitară), Ghenadie Rotari (acordeon), Petrică Popa (taragot) ș.a.