Luiz Inacio Lula Da Silva a câştigat turul doi al alegerilor prezidenţiale din Brazilia cu 50,9% din sufragii în faţa actualului preşedinte Jair Bolsonaro (49,1%), potrivit rezultatelor oficiale definitive publicate de Comisia electorală. Luiz Inacio Lula Da Silva s-a mai aflat la putere în perioada 2003-2016. „Brazilia are nevoie de pace şi unitate”, a declarat învingătorul imediat după anunţul rezultatului într-un discurs în faţa suporterilor. Mesaje de felicitare din partea liderilor lumii salută revenirea lui Luiz Inacio Lula Da Silva pe scena politică. Considerat o icoană a stângii, Lula a concretizat în mandatele precedente ambiţioase programe sociale. Misiunea sa va fi mult mai dificilă acum fără o majoritate clară în Parlament. El şi-a ales ca vicepreşedinte pe Geraldo Alckim, învinsul său la alegerile din 2006. Analiştii anunţă un mandat compicat pentru Lula. În fotbalul brazilian, o astfel de revenire se numeşte „virada”, ceea ce în Europa, respectându-se expresia spaniolă „remontanda”, sugerează o întoarcere specială de situaţie. La 7 aprilie 2018 liderul stângii braziliene cunoştea celula Curitiba, şi toată lumea prevestea moartea lui politică.