Ştim câteva lucruri, nu multe, despre Eugeniu Carada (1836-1910) a cărui statuie este amplasată în scuarul, cunoscut sub numele de „Fântâna lui Romanescu”, din Craiova, în faţa clădirii „Casei Studenţilor” (de odinioară) la intesecţia străzilor Arieş, C. D. Fortunescu şi Eugeniu Carada. Statuia are o istorie, într-un fel bizară, în sensul că a fost dezvelită la 28 martie 1937, pentru a se sărbători centenarul de la naşterea acestuia, recunoscându-i-se meritele de economist, om politic şi gazetar craiovean, dar a fost mutată în 1980, pe fosta stradă „Maxim Gorghi”, dosită într-un fel, dar nu… distrusă. Fostul primar al Craiovei, din acea vreme, Constantin Chiţimia, nu atât din rea credinţă, cât dintr-o spaimă politică, într-un fel justificată, a fost autorul măsurii, fără a putea oferi explicaţiile de rigoare, deşi poate mai ştia unele lucruri. Ca de pildă faptul că Eugeniu Carada a fost un adversar al lui Alexandru Ioan Cuza, contribuind la abdicarea acestuia. După 1990, statuia a fost repusă pe vechiul amplasament, iar strada „Ialomnicioarei” a preluat numele de Eugeniu Carada. Ansamblul sculptural este înscris în lista monumentelor istorice din judeţul Dolj. Pe spatele soclului se poate citi inscripţia: „Pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”. Eug. Carada 1860. Din 17 februarie 1924, lângă clădirea Băncii Naţionale din Capitală, un mic bust din bronz, ridicat pe un soclu, decorat cu basoreliefuri şi figuri alegorice, îl înfăţişază pe Eugeniu Carada. Statuia a fost demolată în 1949, se subînţelege din raţiuni politice, refăcută de sculptorul Ioan Bolborea, inaugurată la 9 septembrie 2013. Este interesant volumul „Eugeniu Carada. Corespondenţă şi mărturii inedite”, ediţie îngrijită cu un stidiu introductiv. Dar mai multe aflăm din memoriile Sabinei Cantacuzino „Din viaţa familiei Ion. C. Brătianu” (Ed. Humanitas 2013) care îl consideră pe Eugeniu Carada una din persoanele extrem de apropiate de copiii marelui om politic, secretar şi „garde du corp” al acestuia. Sabina Cantacuzino, al doilea copil al familiei Ion şi Pia Brătianu, prin moartea prematură, la numai 3 ani a surorii sale Florica, a rămas în conştiinţa contemporanilor săi, drept sora cea mare a Brătienilor (Ionel, Constantin-Dinu şi Vintilă). Despre Eugeniu Carada pe care l-a cunoscut în casa părinţilor săi povesteşte că a lucrat ani îndelungaţi, uneori singur, la „Românul”, era apreciat de C. A. Rosetti „îşi făcuse singur instrucţiunea, şi devenise unul dintre finanţiştii români de frunte”. A petrecut mai mulţi ani în Franţa, unde se logidise cu Jeanne Dumesnil, nepoata lui Michelet, care s-a căsătorit finalmente cu pictorul Paul Baudouin. Nu s-a mai însurat. În 1876 a revenit definitiv în ţară şi nu l-a mai părăsit nici o clipă, mai ales în războiul de independenţă din 1877 pe Ion C. Brătianu. N-a consimţit să primească nici o funcţie oficială. La înfiinţarea Băncii Naţionale a devenit unul dintre directori şi, de fapt, a fost conducătorul şi întemeietorul acestei instituţii, cu o pricepere şi un devotament care i-au asigurat succesul. Deşi merita, şi i s-a propus să aibă titlul de guvernator, a refuzat. Avea un cult pentru Ion C. Brătianu şi îi servea ideile cu fanatism. Încât acesta şi glumea uneori: „Am şi eu trei partizani: Alex Golescu, doamna Bilcescu şi Turcu”. Turcu era Carada, poreclit astfel, narează Sabina Cantacuzino, din cauză că turcii sunt neînduplecaţi. Francofil înverşunat şi republican convins nu a voit să calce la curtea Regelui Carol. Şi nici nu a primit vreo situaţiune datorită unui decret regal. În 1909, după ce a zăcut trei luni de zile, în amorţeala sclerozei, şi-a dat sfârşitul. Spre marea mirare a tuturor nu i s-a găsit testamentul, deşi nu era omul care să nu-l fi făcut. Afirmase în repetate rânduri că tot ce are va aparţine sediului Partidului Liberal, iar frumoasa colecţie de Grigoreşti, muzeului din Bucureşti. Eugeniu Carada a fost persoana cea mai iubită de membrii familiei Ionel C. Brătianu.
