Stadionul din Drobeta Turnu Severin ar putea purta numele lui Ilie Balaci

0
492

Consilierii locali ai Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin au votat propunerea ca stadionul lor să poarte numele fostului internaţional, şi component al Craiovei Maxima, Ilie Balaci. Primarul localităţii, Marius Screciu, vrea însă o dezbatere publică pe această temă. Declarat „Cetăţean de Onoare”, post mortem, al oraşului Drobeta Turnu Severin, Ilie Balaci care în perioada 1989-1990 a antrenat divizionara B din localitate, rămâne o amintire irepresibilă pentru iubitorii fotbalului din localitate.