Un nou contract pentru învăţământul dual

0
482

Ieri, în cadru festiv, s-a semnat un contract profesional, în ceea ce priveşte forma de învăţământ dual, la care au fost prezenţi atât beneficiarii (elevii), cât şi reprezentanţii angajatorului, ai municipalităţii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Astfel, 24 de tineri vor urma cursuri de pregătire teoretică şi practică, prin susţinerea financiară a unei firme implicată direct, o formă de educaţie care începe să dea roade.

Învăţământul dual, o formă de învăţământ care prinde din ce în ce mai mult contur, şi-a arătat, ieri, într-un cadru festiv, beneficiile. Elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova, însoţiţi de părinţi,  au semnat contractele pentru următorii trei ani, cu S.C BACOLUX , firma care  va asigura şcolarizarea, prin acordarea unor burse, pe lângă cele oferite de stat, şi plata tuturor cheltuielilor, pentru 24 de tineri în meseriile de bucătar şi ospătar. La ceremonie au participat şi reprezentanţi ai ISJ Dolj şi ai Consiliului Local Craiova (consilier local  Manuela Godinel, membru în Consiliul de Administraţie al CTIA). „Avem o tradiţie de 54 de ani în educaţia profesională pentru alimentaţia publică şi industria alimentară, iar prin acest program sperăm ca, la finalizarea lui, tinerii să-şi găsească un loc de muncă”, a precizat prof. Laura Duţescu, director al CTIA. La rândul său,  Melania Popa, reprezentantul angajatorului, a declarat: „Ne bucurăm pentru această colaborare şi vreau să spun că, la locul nostru de activitate de la Herculane, totul este gratuit pentru practică, inclusiv transportul. Vrem ca atât elevii, cât şi părinţii lor să fie mândri”.  Prof. Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul tehnic şi profesional în cadrul ISJ Dolj a menţionat că „este doar un început şi sperăm într-o colaborare continuă cu operatorii economici. Orice elev  care este şcolarizat vrem să aibă un loc de muncă, dar numai de el depinde. Noi le asigurăm toate condiţiile”. La rândul său, prof. Monica Leontina Sună, inspector general al ISJ Dolj a subliniat: „Pentru mine este şi un moment emoţional, deoarece aici mi-am început cariera pedagogică. Pentru acest an şcolar unitatea face parte din cele patru care au încheiat contacte de acest gen (celelalte trei fiind Liceul „Matei Basarb”, Colegiul „Ştefan Odobleja” şi Liceul Tehnologic Auto – n.r.). Învăţământul dual este unul care va scoate tineri pregătiţi şi le asigură o oportunitate de formare profesională ”.