Primul raport privind funcţionarea Scutului de confidenţialitate UE-SUA

0
438

Comisia Europeană a publicat săptămâna trecută, primul său raport anual privind funcţionarea Scutului de confidenţialitate UE-SUA, al cărui scop este de a proteja datele cu caracter personal ale cetăţenilor UE transmise către companii din SUA în scopuri comerciale. Raportul arată că, în general, scutul asigură un nivel adecvat de protecţie şi face o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea funcţionării.

Andrus Ansip

Potrivit raportului, autorităţile americane au instaurat structurile şi procedurile necesare pentru a asigura funcţionarea corectă, au fost instituite proceduri de administrare a plângerilor şi de asigurare a respectării normelor relevante, cooperarea cu autorităţile europene de protecţie a datelor a fost intensificată, procesul de certificare funcţionează bine – peste 2 400 de companii fiind certificate până în prezent -, iar garanţiile privind accesul autorităţilor publice din SUA la datele cu caracter personal în scopuri de securitate naţională rămân în vigoare. „Comisia sprijină ferm acordul cu SUA privind Scutul de confidenţialitate. Transferurile internaţionale de date efectuate în condiţii de siguranţă şi securitate aduc beneficii companiilor certificate, dar şi consumatorilor şi societăţilor din UE, inclusiv IMM-urilor. Această primă reexaminare anuală demonstrează angajamentul nostru de a crea un sistem de certificare solid, cu o activitate de supraveghere dinamică”, a subliniat Andrus Ansip, vicepreşedinte pentru piaţa unică digital.

Modernizare proactivă

          Recomandările pentru asigurarea funcţionării corespunzătoare a Scutului au în vedere: monitorizarea mai proactivă şi regulată de către Departamentul de Comerţ al SUA a respectării de către companii a obligaţiilor prevăzute de Scut; creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor UE în ce priveşte modul de exercitare a drepturilor, în special referitor la depunerea plângerilor; cooperarea mai strânsă între autorităţile responsabile cu asigurarea respectării normelor de confidenţialitate, în ce priveşte elaborarea orientărilor viitoare; consacrarea prin lege a protecţiei oferite cetăţenilor străini din SUA; numirea cât mai curând posibil, cu titlu permanent, a unui Avocat al Poporului pentru Scutul de confidenţialitate şi ocuparea poziţiilor vacante din Comitetul de supraveghere a vieţii private şi libertăţilor civile. Raportul va fi transmis Parlamentului European, Consiliului, Grupului de lucru „Articolul 29” al autorităţilor de protecţie a datelor, precum şi autorităţilor SUA.

***

Decizia privind Scutul de confidenţialitate UE-SUA a fost adoptată la 12 iulie 2016, iar cadrul acestuia a devenit operaţional la 1 august 2016. El protejează drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor UE ale căror date cu caracter personal sunt transmise în SUA în scopuri comerciale şi asigură claritate juridică societăţilor care efectuează transferuri transatlantice de date.