În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri doljeni au organizat și desfășurat noi acțiuni pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Valoarea totală a amenzilor aplicate a depășit 40.000 de lei.În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice și prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie. “În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 113 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală fiind de peste 40.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 13 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Unul, “aviator” pe șosea, altul, beat la volanÎn timpul acțiunilor desfășurate, un conducător auto, de 36 de ani, din județul Mehedinți a fost înregistrat de aparatul radar, pe DJ 606, în comuna Breasta, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 141 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional de polițiștii Biroului Rutier Craiova, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 R., fiind dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile. Seara trecută, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Brestei”, din localitate. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale.
















