Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejiul Zilei Limbii Române, în care între altele afirmă: „Ca în fiecare an celebrăm pe 31 august Ziua Limbii Române, un tezaur care ne uneşte, şi ne defineşte ca naţiune. Astfel de momente ne invită să reflectăm mai temeinic asupra bogăţiei şi a complexităţii limbii noastre materne, care nu este doar un mijloc de comunicare, ci şi o fereastră larg deschisă către cultură, istorie şi spiritul românesc”. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis „responsabilitatea de a păstra şi de a îmbogăţi limba ne aparţine”. Mesaj de circumstanţă, salutar în felul lui, numai că discuţia este mult mai… complexă. Niciodată, de-a lungul timpului, limba română nu a fost mai batjocorită ca în prezent. Fondul ei de cuvinte s-a îmbogăţit, şi poate e firesc, dar îmbăgăţirea de care vorbeam s-a făcut cu termeni preluaţi precumpănitor, din alte limbi, cu care limba noastră de sorginte latină nu are mare legătură. DOOM-ul limbii române (Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române -ediţia a 3-a, revăzută şi adăugătă, coordonată de Ioana Vintilă-Rădulescu, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2021) menţionează 3.600 de cuvinte noi. Un număr aşadar impresionant. Dacă avem în vedere că Mihail Eminescu a folosit doar 3.500 de cuvinte, ne reaminteşte Cornel Nistorescu, pentru a scrie o operă monumentală şi fundamentală pentru limba română, una dintre cele mai elastice şi primitoare dintre limbile romanice. Apoi, se vorbeşte sângeros, termen folosit de Andrei Pleşu, într-o tabletă de a sa, de urât, cu un apetit al promiscuităţii şi al degradării de care cu greu ne vom putea vindeca. Făcând eforturi. Dacă nu la tot pasul, în multe locuri publice cura de vulgaritate se face resimţită. „Recitalul” recent al lui Gheboasă face inutil orice comentariu. A vorbi şleampăt, ofensator, grobian şi, pe deasupra greşit, a nu acorda atenţie greutăţii cuvintelor, semanticii lor, a vorbi pentru a provoca furie sau durere nu mai este nou. Apoi, de vreme ce ordinea comunitară depinde de corectitudinea limbajului, înseamnă că prima îndatorire a fiecărui funcţionar public este folosirea adecvată a cuvintelor. Şi nu poţi pretinde respect şi legitimitate, când raporturile tale cu limba, pe care o vorbeşti, sunt detestabile, descumpănitoare, triste.
