Ministerul Educației și Cercetării a comandat un studiu, “Back to School Post-Covid”, care s-a derulat în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și temerile lor referitoare la modul de desfășurare a noului an școlar. Cercetarea a fost făcută prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață.
Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu. Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și o consideră cea mai bună, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță. Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală chiar dacă prezintă simptome.
Pe locul al doilea în opțiunile părinților se află varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională, preferată de aproape o treime dintre părinți, în special pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării. Părinții consideră cursurile mixte mai puțin potrivite pentru copiii lor, comparativ cu cele față în față.
Doar 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență. Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.
Reticența părinților a fost generată de lipsa socializării și a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului. Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea, neavând un program clar și o anumită rutină de învățare.