Obama se va întâlni cu Erdogan. Întrevederea va avea loc cu ocazia summitului G20

0
394

intalnire-obama-erdogan-Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va avea o întrevedere bilaterală, duminică, la summitul G20, cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, prima întâlnire după tentativa de lovitură de stat din Turcia, informează publicaţia The Wall Street Journal. Întrevederea va avea loc cu ocazia summitului G20 de la Hangzhou (China). “Preşedintele Barack Obama vrea să discute despre recenta tentativă de lovitură de stat din Turcia, precum şi despre campania contra reţelei teroriste Stat Islamic, despre eforturile de stabilizare a Siriei şi despre criza refugiaţilor”, a declarat Ben Rhodes, consilier prezidenţial adjunct pentru Siguranţa Naţională. Tot cu ocazia summitului G20, Barack Obama va avea o întrevedere oficială cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, cu care va aborda relaţiile bilaterale. Barack Obama va discuta şi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la summitul G20, despre crizele din Siria şi Ucraina, dar nu este programată nicio întâlnire bilaterală, a precizat Ben Rhodes.