Reacţii după Voluntari – Craiova 1-2 / Săndoi: “Punctele erau vitale pentru a păstra speranţe la play-off”

0
391

Universitatea Craiova a obţinut vineri al doilea succes stagional, primu însă pe teren străin, nou-promovata FC Voluntari căzându-i victim în minutul 87, datorită unei reuşite superbe semnate de Bogdan Vătăjelu. La căptul meciului dipsutat pe arena Dinamo, din Capitală, Emil Săndoi, să declarat că îşi doreşte ca victoria să-i descătuşeze pe alb-albaştrii, astfel încât aceştia să urce pe poziţiile fruntaşe. “A fost un meci cu emoţii între două echipe în criză de puncte. Şi parcursul nostru de până acum a fost destul de modest. A fost o victorie meritată, raportându-ne la ocaziile de gol. Am pierdut cu Dinamo, cu Astra şi cu Steaua pe final de joc, era timpul să câştigăm în aceea şi manieră. Dacă s-ar întoarce toate ghinioanele pe care le-am avut, vom avea un parcurs bun spre foarte bun. Punctele erau vitale pentru ca speranţele să rămână intacte în atingerea obiectivului: calificarea în play-off. La ce echilibru există, dacă legăm 2-3 rezultate pozitive ne ducem pe locurile de play-off. În pauza asta ne interesează foarte tare să ne recuperăm toţi jucătorii, am improvizat până acum. E bine că astăzi (n.r. vineri ) ne-a ieşit. În ceea ce priveşte următorul meci, mai există şi un revers al medaliei, poarte noi câştigăm în Cupa Ligii cu Viitorul (n.r. se joacă în 9 septembrie, la Ovidiu). M-aş bucura ca în urma evoluţiei Vătăjelu să obţină un loc în lotul Naţionalei (n.r. Anghel Iordănescu a anuţat aseară lotul complet, pentru dubla cu Ungaria şi Grecia). Şi Mateiu a fost în vederile primei reprezentative, în acest sezon a avut o evoluţie în creştere, de multe ori a tras echipa după el. Dar are neşansa ca echipa să nu fi mers foarte bine”, a spus Săndoi.

Vătăjelu: „Aveam nevoie de-o victorie înainte de această pauză“

La rându-i, autorul golului victoriei, Bogdan Vătăjelu, care astfel a ajuns la cota 3 în actualul sezon, a afirmat: „A fost foarte greu, Ştiam ce jucători are Voluntari, cu experienţă în Liga 1, gen Pancu, Rus, Pârvulescu. Nu a fost uşor deloc, poate printre cele mai grele meciuri de până acum. Ne-am descătuşat un pic, aveam nevoie de victorie înainte de această pauză. După meciul cu Steaua am zis că nu mai vreau să înscriu, dar să câştigăm. Mă bucur acum că s-au luat punctele prin golul meu. Am jucat pentru noi, pentru echipă, pentru ieşirea din zona în care nu ne dorim să stăm prea mult.”

Băluţă: „Sper în continuitate“

Finalmente, Alexandru Băluţă, cel ce a deschis drumul spre victorie Univeristăţii, cu golul să din minutul 61, a declarat: „Suntem bucuroşi de această victorie. Trebuia să vină şi un rezultat pozitiv. Ne aşteptam la un meci greu pentru că şi ei erau în criză de puncte. Am pierdut destule meciuri pe final, ne bucurăm că s-a întors soarta. Am fost concentraţi, montaţi pentru acest meci şi ieşim astfel din această tensiune. Sper în continuitate, aveam nevoie de rezultate pozitive şi în următoarele meciuri. Am jucat pentru suporteri, pentru toţi care sunt alături de noi. În ceea ce priveşte următorul meci, din Cupa Ligii, avem o revanşă de luat faţă de Viitorul, dar până atunci trebuie să punem la punct jocul nostru, să nu mai facem paşi greşiţi.”