Siria: O nouă zi de aşteptare

0
126

O nouă zi, un nou potop de informaţii şi declaraţii cu privire la Siria. În rest, linişte. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, s-a întâlnit, ieri, la New York, cu cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa), pentru a discuta despre Siria, după cum a anunţat purtătorul său de cuvânt, Martin Nesirky, citat de AFP. Asta după ce la precedentele două reuniuni cele cinci ţări n-au reuşit să adopte o poziţie comună privind o eventuală intervenţie militară în Siria, deoarece Moscova şi Beijingul resping în continuare această variantă. După ce, joi seara, Parlamentul britanic a respins, cu o diferenţă de 13 voturi, moţiunea primului ministru David Cameron pentru o intervenţie militară în Siria ca răspuns la folosirea armelor chimice de care este acuzat Damascul, iar şeful guvernului s-a angajat imediat să respecte acest rezultat. „Este clar că Parlamentul britanic nu vrea o intervenţie militară britanică. Iau notă, iar Guvernul va acţiona în consecinţă”, a declarat Cameron după această înfrângere. Rusia a spus din nou, ieri, prin vocea adjunctului ministrului rus de Externe, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de Itar-Tass, citat de Itar-Tass, că „este împotriva oricărei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU ce prevede posibilitatea de a utiliza forţa” în Siria. Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a exclus o participare germană la o intervenţie militară în Siria, într-un interviu pentru presă din care au fost difuzate câteva extrase ieri, potrivit AFP. „Nu ni s-a cerut” o astfel de participare şi „nu o luăm în considerare”, a declarat Westerwelle pentru cotidianul regional german „Neue Osnabrücker Zeitung”. Doar SUA au declarat, prin intermediul ministrului Apărării, Chuck Hagel, prezent într-o conferinţă de presă la Manila, că va căuta în continuare „o coaliţie internaţională care să acţioneze în mod concertat” în ceea ce priveşte dosarul sirian. Într-o încercare de a-şi păstra optimismul, opoziţia siriană faţă de regimul lui Bashar al-Assad a anunţat că „regretă” votul Parlamentului britanic, dar estimează că „aceasta nu va împiedica atacurile aeriene”, relatează AFP.

Eventuale scenarii ale unei operaţiuni militare în Siria

Trei tipuri de intervenţii ar putea fi luate în considerare în Siria. Prea puţin probabil este o intervenţie fără SUA. Atunci:

Aviaţia lansează atacuri de la distanţă. Zero pierderi la nivelul coaliţiei.

Avioanele Rafale, Typhoon sau Mirage 2000 lansează rachete Scalp (autonomie de croazieră cu rază lungă), cum s-a întâmplat în Libia în 2011. Scalp este o rachetă bine adaptată la atacul obiectivelor concrete, precum hangarele de beton pentru avioane, posturile de comandă şi centrele de transmisiuni. Explodând în succesiune, pe pistele aeroporturilor, ele pot disloca pista pe o mare suprafaţă, repararea acesteia fiind dificilă. Un atac cu rachete Scalp ar împiedica Damascul să utilizeze avianele sale pentru atacarea poziţiilor deţinute de rebeli şi ar complica toate comunicaţiile

Aviaţia ar putea fi susţinută de elicoptere de luptă. Posibile pierderi pentru aliaţi

Pentru distrugerea tancurilor, vehiculelor de transport pot fi utilizate aeronavele capabile să funcţioneze în timp real. Cele mai utile sunt elicopterele de luptă, dar vulnerabilitatea acestora este destul de mare. Din fericire, ALAT (Aviaţia Uşoară a Armatei Terestre) are elicoptere excelente (Tigre), care au fost folosite în Mali şi Libia. În cazul în care vor fi folosite în Siria, cel mai simplu ar fi să decoleze de pe portelicopterul Mistral sau portavioanul Charles de Gaulle, actualmente operaţional.

SUA participă la atac

Americanii încearcă să distrugă armele chimice cu prioritate, dar va fi dificil, deoarece „obuzele chimice” sunt mai mari decât obuzele clasice şi este uşor să fie ascunse. În schimb, americanii şi-ar putea ameliora eficacitatea acţiunilor descrise pentru Franţa şi Marea Britanie graţie rachetelor de croazieră, dronelor şi aeronavelor suport. Forţele americane militare sau civile (CIA) dispun de drone capabile să spioneze şi să distrugă. „Predator” a făcut minuni în Afganistan şi Pakistan, dacă am ignora pierderile umane. Timp de decenii, americanii şi-au dezvoltat bombe puternice, capabile să distrugă situri îngropate la zeci de metri adâncime.

Zonă de interdicţie aeriană

Adesea evocată, crearea unei zone de interdicţie aeriană este o problemă. Ea constă în interdicţia survolului într-o zonă care protejează populaţia concentrată. Problema este că o astfel de zonă este dificil de delimitat într-o ţară cum e Siria, mult mai mică decât Irakul, unde o asemenea zonă trebuia creată pentru protecţia kurzilor. Acest studiu aparţine fostului şef al Statului major al Forţelor Aeriene, general (r.) Etienne Copel.

Motive întemeiate de a nu se declanşa războiul

Indignarea nu poate ţine loc de politică străină. Marţi, mai exact pe 27 august, în faţa ambasadorilor reuniţi la Paris, Francois Hollande a ales un registru moral pentru evocarea tragediei siriene. Tonul şi vocabularul l-au apropiat de George Bush şi de neoconservatorii americani, în încercarea de a justifica expediţia dezastruoasă din Irak. Indignarea, compasiunea şi bunele sentimente nu sunt virtuţi în materie de politică externă. Gazarrea probabilă a civililor de către forţele guvernamentale constituie un pas înainte pe scara barbariei, deşi rămâne de demonstrat cât de preferabil este să administrezi obuze în faţa mijloacelor chimice. Războiul din Siria a făcut deja 100.000 de morţi, ucişi de arme neconvenţionale. Utilizarea de arme chimice este suficientă pentru lansarea într-o aventură riscantă, cu obiective vagi? Cel puţin cinci motive ar fi în măsură să nu-l determine pe Hollande să adere la lovituri contra Siriei.

Primul motiv: se vorbeşte de un război civil. Societatea siriană este un mozaic religios şi etnic: suniţi, alauiţi, druzi, kurzi. Ea este profund divizată. Mulţi dintre sirieni, care nu-l iubesc prea mult pe Bashar al-Assad, se tem de islamiştii radicali. Creştinii se tem. Marea majoritate dintre ei sunt ortodocşi şi consideră că sfânta Rusie rămâne protectorul lor istoric. Burghezia sunită este preocupată de extracţiile în zonele „eliberate”. Rezultat: Assad are de partea sa 30% până la 40% dintre sirieni care îl susţin sau s-au acomodat cu prezenţa sa.

Al doilea motiv: confruntarea regională este între suniţi şi şiiţi

Al treilea motiv: Franţa nu poate controla jocul. Francois Hollande nu poate oculta o tristă realitate: SUA sunt maeştri în manevre. În Mali, Franţa a putut conduce operaţiunile militare şi identifica o soluţie politică, în Siria ea este, din raţiuni militare şi politice, la remorca Washingtonului. În vremea generalului de Gaulle, Parisul a cultivat multă vreme o singurătate în Orientul complicat. Care i-a permis să joace un rol deloc neglijabil între Nil şi Eufrat. Alinierea Franţei lângă SUA o privează de tot spaţiul politic şi expune pericolului batalioanele franceze deplasate în Liban în cadrul Finul.

Al patrulea motiv: un seism regional nu este exclus. Dacă loviturile programate sunt limitate, incendiul ar putea fi unul circumscris. Siria este linia de fractură a unei plăci tectonice geopolitice. Agitaţia se poate întinde în Iran, Israel, Irak, strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează o importantă parte a petrolului mondial. Dacă loviturile survin în următoarele zile, G 20 de sâmbătă, 5 septembrie, la Sankt Petersburg, riscă să fie extrem de agitat, majoritatea participanţilor fiind ostili la o acţiune militară în Siria.

Al cincilea motiv: ostilitatea opiniei publice. Sondajele confirmă că francezii, britanicii şi americanii sunt destul de mulţi pe aceeaşi lungime de undă. „Arsă” cu precedentul irakian, opinia publică este foarte sceptică. Miercuri, 28 august, nu mai puţin de zece atentate au făcut 60 de morţi în Irak. Recordul este de aproximativ o mie de morţi în iulie şi de 3.700 de victime de la începutul anului. Cifra este puţin mai mică decât în Siria, dar totuşi…