Copil de 5 ani rănit în accident la „Dedeman”

0
835

Un accident de circulație în care a fost rănit grav un copil în vârstă de 5 ani s-a petrecut, joi seară, în parcarea centrului comercial „Dedeman”, din Craiova. Copilul a fost lăsat nesupravegheat și a pornit printre mașini, fiind lovit de un Volkswagen al cărui șofer este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, joi seară, în jurul orei 19.00, în centrul comercial „Dedeman”, din Craiova s-a produs un accident rutier în urma căruia un copil în vârstă de 5 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit faptul că Florin Prunar, de 38 de ani, din Satu-Mare, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen, în parcarea din curtea centrului comercial, la efectuarea virajului la stânga l-a accidentat grav pe Matei Ş., de 5 ani, din comuna Ianca, județul Olt, care, fiind lăsat nesupravegheat, s-a angajat în traversare printre maşinile aflate în parcare şi prin loc nepermis.

„Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cerecetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.