Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au organizat, ieri, o acţiune pentru destructurarea unui grup specializat în comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice. Au fost efectuate 15 percheziţii în mai multe judeţe din ţară, cele mai multe fiind în Constanţa, unde suspecţii închiriaseră mai multe vile, în care îşi desfăşurau activitatea infracţională. Mai exact, membrii grupării sunt suspectaţi că au obţinut, în mod fraudulos, câteva zeci de mii de numere de carduri şi date despre conturile aferente aparţinând unor cetăţeni americani, apoi au scos banii fie direct, fie folosind carduri clonate, prejudiciul creat de aceştia fiind de sute de mii de euro. Ancheta se desfăşoară cu sprijinul lucrătorilor Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa, BCCO Galaţi, BCCO Cluj, IPJ Dolj şi Serviciul de Operaţiuni Speciale (SOS) Craiova, au descins, simultan, ieri-dimineaţă, la 15 locaţii de pe raza judeţelor Dolj, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni informatice.
Potrivit anchetatorilor, gruparea, cu ramificaţii în mai multe oraşe din ţară, era extrem de bine organizată şi alesese drept „teatru de operaţiuni” SUA. Astfel, prin activităţi de tip „phishing”, „vishing” şi „spam”, pe servere închiriate, cu ajutorul unor aplicaţii informatice, în perioada martie 2011 – august 2012, suspecţii au obţinut câteva zeci de mii de numere de carduri aferente conturilor unor cetăţeni americani, de unde, ulterior, au scos fie direct, fie cu ajutorul unor carduri clonate pe baza datelor obţinute fraudulos, sume de bani de ordinul sutelor de mii de euro, după cum a precizat comisarul-şef Silviu Văcaru, comandantul BCCO Craiova.
Prejudiciul total nu a fost încă stabilit pentru că nu s-au strâns plângerile tuturor părţilor vătămate – în această privinţă anchetatorii fiind sprijiniţi de Secret Service –, însă oamenii legii au fost nevoiţi să acţioneze acum pentru că existau informaţii că cei mai importanţi membri ai grupării, coordonatorii activităţii infracţionale, urma să plece din ţară şi riscau astfel să scape, cel puţin pentru o perioadă.
Operau de pe serverele unor societăţi comerciale
Cum au procedat, mai exact, membrii grupării? Potrivit datelor strânse de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni, grupul a închiriat, încă de anul trecut, mai multe vile la mare, în Constanţa, ca să nu „opereze” de la locuinţele lor. Apoi, sub diverse pretexte, au închiriat mai multe servere ale unor societăţi comerciale pe care le-au folosit ca să intre în sistemele informatice ale mai multor unităţi bancare din SUA. Astfel, clienţii băncilor primeau mesaje – ca şi când ar fi venit din partea băncii – prin care erau anunţaţi că le-au fost compromise cardurile şi urmează să li se blocheze conturile şi erau sfătuiţi să apeleze un număr de telefon, pentru a obţine alt card.
Iniţial, clienţii ghinionişti nu au avut suspiciuni, mai ales că, în momentul în care apelau numărul de telefon intra un robot – o aplicaţie informatică a grupării româneşti – şi, într-o engleză exemplară, erau informaţi ce paşi trebuie să urmeze pentru a obţine un alt card. Bineînţeles că aplicaţia le solicita toate datele de identificare, numerele cardurilor bancare şi ale conturilor, pe baza cărora membrii reţelei infracţionale au lăsat fără bani destui cetăţeni americani.
În urma descinderilor de ieri-dimineaţă, 15 persoane au fost ridicate şi aduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri. În plus, poliţiştii BCCO Craiova au ridicat şi aparatura găsită la locuinţele percheziţionate, unii dintre membrii grupării fiind surprinşi chiar „la lucru”, în timp ce intraseră în sistemele informatice ale unor bănci americane.
În cauză se efectuează cercetări pentru aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat, acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, fapta de a produce, vinde, de a importa sau de a pune la dispoziţie a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, falsificarea unui instrument de plată electronică şi punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, iar la finalul audierilor, procurorii craioveni din cadrul DIICOT urmează să dispună măsurile necesare.