Societatea de Investiţii Financiare (SIF) „Oltenia” a pus, de ieri, la dispoziţia investitorilor, la adresa de Internet www.sifolt.ro, „Situaţiile financiare consolidate pentru exerciţiul financiar 2010” , care sunt însoţite şi de „Raportul Consiliului de Administraţie”.
„Aceste situaţii sunt întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului C.N.V.M. privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţii Economice Europene, aplicabile entităţilor autorizate. De astăzi (n.r. – ieri), ora 17.00, aceste situaţii au fost puse la dispoziţia investitorilor, spre consultare”, a precizat conf. univ. dr. ec. Tudor Ciurezu, preşedintele SIF Oltenia, într-un comunicat de presă.
Raportul a fost la dispoziţia celor interesaţi, începând cu aceeaşi dată, şi la sediul SIF „Oltenia”, din Craiova. Societatea de Investiţii Financiare a trimis luni, 29 august, „Situaţiile financiare consolidate pentru exerciţiul financiar 2010” şi Raportul Consiliului şi la Bursa de Valori Bucureşti, precum şi la C.N.V.M. „Menţionăm că situaţiile financiare consolidate pentru exerciţiul financiar 2010 nu sunt auditate de un auditor financiar extern”, se mai subliniază în comunicat.
***
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute pe plus, indicii înregistrând creşteri de peste 2%. Cel mai important avans a fost consemnat pe sectorul societăţilor de investiţii financiare, care a câştigat aproape 4%. Valoarea tranzacţiilor de pe piaţa acţiunilor a crescut uşor la începutul săptămânii, însă s-a menţinut la un nivel modest, de 16,03 milioane de lei, adică 3,78 milioane de euro.