Poveşti de succes în integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi: “Viaţa mea s-a schimbat…”

0
404

Voinţa şi încrederea în a-şi depăşi limitele i-au schimbat definitiv viaţa lui Daniel Pană, un tânăr de 30 de ani cu handicap fizic grav. În urmă cu patru ani, a devenit beneficiar al proaspătului – pe atunci – Centru de Informare şi Consiliere pentru Persoanele cu Dizabilităţi “Sf. Ecaterina”, al Asociaţiei “Vasiliada”.

Un an mai târziu, în 2009, viaţa lui a luat o altă întorsătură. Magazinul Baumax şi Asociaţia “Vasiliada” au organizat, în acel an, un eveniment derulat la nivel internaţional, care avea ca scop promovarea angajării persoanelor cu dizabilităţi. 20 de peroane cu dizabilităţi au preluat, timp de o oră, responsabilităţile angajaţilor magazinului, beneficiarii Centrului “Sf. Ecaterina” demonstrând, prin activităţile lor, atât personalului companiei, cât şi cumpărătorilor, faptul că persoanele cu dizabilităţi au disponibilitatea şi capacitatea de a munci, precum şi dorinţa de a duce o viaţă normală din punct de vedere social. În urma acestui eveniment, magazinul Baumax a ales să angajeze o persoană cu dizabilităţi. Aceea a fost Daniel.

“Viaţa mea s-a schimbat. Imaginea mea s-a schimbat. Am arătat lumii că şi persoanele cu dizabilităţi pot să muncească. E foarte important să ai un job în ziua de astăzi…”, povesteşte Daniel, beneficiar al Centrului de Informare şi Consiliere pentru Persoanele cu Dizabilităţi “Sf. Ecaterina”. Povestea lui de succes poate deveni oricând poveste oricăreia dintre cele peste 12.000 de persoane cu dizabilităţi din Dolj, trebuie doar să creadă.

Tocmai pentru a aduce în prim-plan succesul campaniei pe care o desfăşoară din încă dina nul 2007, Asociaţia “Vasiliada”, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Sociale, au organizat o dezbatere cu tema „Poveşti de succes în integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”, întâlnire desfăşurată în cadrul campaniei pentru promovarea formelor alternative şi flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi „Descoperă omul potrivit la locul potrivit”. La eveniment s-au reunit profesionişti din domeniul responsabilităţii sociale, reprezentanţi ai partenerilor, ONG-uri, asociaţii de IMM-uri, reprezentanţi ai Bisericii, dar şi persoane cu dizabilităţi care au reuşit să aibă o viaţă normală şi au transformat experienţa încadrării lor în muncă într-o poveste de succes.

“Până acum, la dezbaterile noastre publice alegeam să promovăm drepturi ale diferitelor categorii de persoane aflate în dificultate, însă astăzi am ales şi să promovăm un drept esenţial al persoanelor cu dizabilităţi – dreptul la muncă. Am ales să facem acest lucru nu prin a vă spune că angajatorii nu sunt deschişi să angajeze persoane cu dizabilităţi sau că e nevoie de tot mai multă calificare, ci am ales să promovăm drepturile persoanelor cu dizabilităţi prin poveşti de succes”, a mărturisit preotul Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei “Vasiliada”.

“Oamenii defavorizaţi trebuie să fie mai aproape de sufletele noastre”

Prezent la eveniment, Înalt Prea Sfinţitul Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, a vorbit despre reticenţa cu care persoanele cu dizabilităţi sunt privite de societatea civilă. “Nu demult, se spunea că oamenii sunt categorisiţi după aptitudinile lor fizice şi intelectuale. Se făcea o clasificare între cei care sunt valizi sau invalizi, unii sunt mai tari decât alţii şi se spunea că trebuie luate şi aceste lucruri în considerare atunci când se fac angajări. Această categorisire este departe de adevăr şi nu aş putea-o considera omenească. Omul curat şi cu frică de Dumnezeu îşi poate da seama că în jurul său sunt oameni care nu au toate caracteristicile biologice pot să fie tot atât de competenţi sau poate chiar mai buni decât alţii. Aşa se face că în planul creaţiei lui Dumnezeu, omul este rânduit ce şi cum trebuie să facă pentru bunul mers al vieţii sale şi al celor din jurul său. Tocmai oamenii defavorizaţi trebuie să fie mai aproape de sufletele noastre, aşa ne învaţă Sfânta Scriptură. Avem îndatorirea de a proteja şi de a ţine mereu la sufletul nostru pe cei care sunt în suferinţă”, a cuvântat IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei.

***

Proiectul „Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

 

***

Florin Stancu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj: «Proiectul derulat pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi este o iniţiativă pe care cu siguranţă că ne-o doream la nivelul judeţului nostru. Din păcate, o instituţie publică, indiferent de modul în care este finanţată, nu poate fi prezentă peste tot, are nişte limite pe care nu le poate depăşi decât cu sprijinul societăţii civile şi a organizaţiilor non-guvernamentale. Din fericire, Biserica Ortodoxă împreună cu Asociaţia „Vasiliada” reuşesc să dezvolte proiecte noi care să îmbine şi să completeze ceea ce face statul în acest moment. Există şi la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Socială structuri de integrare a persoanelor cu dizabilităţi, dar acestea se adresează îndeosebi celor care sunt în regimul de asistenţă socială».