Cum a suspendat Comisia Europeană unele plăţi pentru România

0
330

Prezent, ieri, la Craiova, europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a vorbit într-o conferinţă de presă despre probleme României cu privire la absorbţia fondurilor europene. De asemenea, acesta a tratat pe larg subiectul suspendării plăţilor din bani europeni pe anumite proiecte şi a anunţat că la mijlocul lunii octombrie Comisia de Petiţii a Parlamentului European va veni în România, iar una dintre temele de care europarlamentarii sunt interesaţi este legată de libertatea presei în România.

Victor Boştinaru

Victor Boştinaru a făcut, ieri, la Craiova, o sinteză a activităţii de europarlamentar de la începutul acestui an până la vacanţa parlamentară. Acesta s-a referit la trei elemente importante în care a fost implicat, unul fiind legat de bătălia pentru libertatea presei din România. „O bătălie a fost câştigată în ciuda tentativelor PDL de a răsturna regulile democratice din Parlamentul European de o manieră Roberta Anastase. Petiţia este în continuare în atenţia Comisiei de Petiţii şi, mai mult decât atât, în toamna aceasta, la jumătatea lunii octombrie, Comisia de Petiţii a Parlamentului European va veni în România să discute cu petiţionarii, unul dintre subiecte vizând libertatea presei. Din păcate, în toată această perioadă presiunile la adresa presei au continuat, atacurile la adresa presei de asemenea, şi efortul de a pune căluş presei s-au radicalizat din partea unor factori de putere care consideră libertatea mass-media ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, a spus Victor Boştinaru.

Amendamente la proiecte care vizează Oltenia

Un al doilea proiect important în care acesta a fost implicat şi care ne vizează ca ţară îl reprezintă dezbaterile din Comisia pentru Dezvoltare Regională, privitoare la viitorul politicii de coeziune, la bugetul UE alocat politicii de coeziune şi viitorul României în acest cadru. Eurodeputatul Victor Boştinaru a reuşit să facă o sumă de amendamente importante, dintre care unul vizează inclusiv Oltenia, dar şi Dunărea. Este vorba despre raportul privitor la Strategia pentru Regiunea Dunării, iar al doilea este legat de Strategia pentru Marea Neagră la care a fost raportorul Comisiei de Dezvoltare Regională. În toamna acestui an, Victor Boştinaru va fi desemnat raportor al Parlamentului European pentru Fondul de Coeziune.

Dacă nu se îmbunătăţeşte capacitatea de absorbţie, în 2012 vor fi suspendări de plăţi substanţiale

Un alt subiect important abordat de pesedistul Victor Boştinaru a fost în legătură cu capacitatea de absorbţie a României, care în momentul de faţă este de 3%. „În termen de plăţi, ca bani care au intrat în România, ţara noastră a absorbit 3%. Ce înseamnă 3%? Infim dintr-un total de aproape de 20 de miliarde de euro, cât însumează fondurile politicii de coeziune. Acest lucru se întâmplă în momentul în care România a împrumutat de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană 20 de miliarde de euro, care nu se regăsesc în nimic palpabil, dar care vor trebui daţi înapoi”, a spus Boştinaru.

Europarlamentarul a făcut referire la un document publicat de www.fin.ro, la începutul lunii iunie a.c., provenit de la Comisia Europeană, în care se menţiona că dacă România nu ia de urgenţă măsuri până la începutul toamnei lui 2011 pentru a îmbunătăţi radical capacitatea de absorbţie la anul vor fi suspendări de plăţi substanţiale: «În 2013, exact în anul în care România are de rambursat 4,8 miliarde de euro în contul datoriei externe, când va fi vârful de plăţi pentru cofinanţarea proiectelor europene, România – citez din documentul cunoscut de autorităţile române – „va pierde o mare parte din fondurile de coeziune”. Dacă avem în vedere că suma totală este de 20 de miliarde de euro, asta înseamnă că nu vor mai putea fi mai accesaţi aproximativ 10 miliarde de euro».

CE a constatat o coordonare de contracararea a investigaţiilor OLAF în România.

În consecinţă, Guvernul României s-a angajat să facă ceva în această direcţie. Astfel au început discuţiile pentru crearea unui super-minister care să gestioneze toate finanţările europene, numele vehiculat să îl conducă fiind Leonard Orban. „Există însă o singură problemă. În acel document la care am făcut referire se preciza că până la 31 august a.c. acest lucru trebuia să se întâmple. Dar cum să iei de sub autoritatea doamnei ministru Elena Udrea sumele finanţărilor europene şi să le dai unui ministru care să fie agreat de Comisia Europeană? De altfel, doamna Elena Udrea nu poate fi soluţia pentru acest minister. Comisia Europeană s-a opus numelui Udrea atunci când a fost vehiculat. Acest minister ar trebui să gestioneze şi fondurile de la Ministerul Transporturilor referitoare la infrastructura feroviară şi cele de la Ministerul Mediului”, a declarat Victor Boştinaru.

Tot în documentul publicat de www.fin.ro se spune că s-a constatat o anume coordonare în ce priveşte contracararea investigaţiilor Oficiului European Antifraudă (OLAF) în România. Este vorba de o coordonare între DNA, ministere de linie şi autorităţi centrale. „La nivelul Comisiei Europene se scrie negru pe alb că nu Opoziţia, că nu Ion Prioteasa la Dolj, nu Nicolescu la Argeş, nu Liviu Dragnea la Teleorman, ci la nivel central este o coordonare bazată pe un document cu acelaşi conţinut care este circular, pentru a contracara investigaţiile OLAF. Cum poate fi definit acest model de stat, care are o singură strategie naţională: să contracareze investigaţiile OLAF?”, s-a întrebat Boştinaru.

Guvernul României nu mai trimite pentru plăţi la Bruxelles dosare până în luna decembrie a.c.

În urma unor astfel de acţiuni s-a ajuns la consecinţă. „S-a întâmplat şi la Argeş, săptămâna trecută, s-a întâmplat şi la Dolj. Comisia Europeană, alertată şi panicată de rata de aproape 100% suspiciuni de fraudă – din 64 de dosare investigate 61 aveau indicii serioase de fraudă –, a cerut Guvernului României încă din mai a.c. ca în două luni să clarifice situaţia proiectelor. Guvernul nu a produs această situaţie. Documentul face referire la autorităţile de management şi cele de control. Nu la consiliile judeţene, cum a încercat să manipuleze PDL. Nu au primit aceste lucruri şi au anunţat intenţia de suspendare a plăţilor. Guvernul panicat l-a trimis pe Leonard Orban la Bruxelles cu promisiunea că se va crea acest super-minister care va îmbunătăţii radical situaţia, şi că n-ar fi bine politic ca această decizie de suspendare a plăţilor să fie făcută publică, pentru că ar dăuna imagini PDL”, a afirmat europarlamentarul PSD.

Rezultatul acestor discuţii a fost ca Guvernul României să nu mai trimită pentru plăţi la Bruxelles dosarele până în luna decembrie a.c. „Dacă nu s-au suspendat plăţile, dar nu mai duc dosarele la plată la Bruxelles, ce se înţelege? Că s-au suspendat sau nu? Consiliile judeţene au primit documentul prin care se suspendă toate plăţile cu finanţare europeană pe un proiect de infrastructură rutieră”, a completat Victor Boştinaru.

Sistarea plăţii pentru unele firme de construcţii înseamnă faliment

Urmare a deciziei de suspendare a plăţilor, consiliile judeţene, în calitatea de cosemnatari şi părţi contractante, nu mai au bani pentru a plăti firmele constructoare. Asta până în decembrie. Situaţia este una gravă, pentru că vor fi verificate până la sfârşitul anului toate contractele cu finanţare europeană. „Nu au putut clarifica situaţia pentru 64 de dosare, iar acum vor să le verifice pe toate. Dacă în decembrie dosarele vor fi prezentate pentru plată, vor beneficia de regula de bază care este plus 90. Adică de la data depunerii dosarului vor trece 90 de zile până la plată. Reluarea plăţilor pentru proiectele pe Programul Operaţional Regional Infrastructură vor putea fi reluate cu optimism la finele lui martie 2012. Ori aici consiliile judeţene sunt culpabile în faţa instanţei faţă de constructori că nu plătesc, dar şi neputincioase pentru că nu au primit banii care trebuiau să vină din finanţare europeană. E vina autorităţilor centrale, care nu găsesc o soluţie care măcar să exonereze consiliile judeţene de această situaţie. Dar gândiţi-vă la agenţii economici care se vor confrunta cu acest blocaj, care va dura cam un an. Ce înseamnă asta? Aproape faliment”, a conchis Victor Boştinaru.