Antrenorul lui Maribor, Ante Simundza: „Mă aştept la o presiune mare din partea fanilor Craiovei”

0
462

Universitatea Craiova a pierdut cu 2-0 prima manşă a dublei cu Maribor, din turul 2 preliminar al Conference League, iar returul este programat joi, de la ora 20.00, pe „Ion Oblemenco”. Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Luxemurg, cu Jasmin Sabotic la centru, iar asistenți vor Joaquim Da Silva și Tom Hansen.

Maribor şi-a amânat derby-ul din week-end-ul trecut, contra campioanei, Celje şi va decola azi, de pe aeroportul din Graz, pentru a ajunge în Bănie, seara fiind antrenamentul oficial, pe „Ion Oblemenco”.

Antrenorul formaţiei din Slovenia, Ante Simundza, i-a lăsat acasă pe Hilal Soudani și pe Sven Šoštarič Karič, accidentaţi, dar a fost recuperat Vrhovec, unul dintre cei mai vechi jucători ai echipei, care a fost coleg şi cu Alex Creţu la Maribor. De asemenea, Etienne Beugre, care și-a pierdut tatăl înainte de primul meci, va face deplasarea în Bănie.

„Dacă ar fi nevoie să ne odihnim după patru jocuri, ar însemna că nu ne-am pregătit bine. Nu am jucat cu Celje, dar nu am avut vreo influenţă pentru a amâna jocul, doar că am profitat de ocazie să ne concentrăm pe deplin pe meciul cu Universitatea Craiova, am avut timp suplimentar pentru analize și pregătiri amănunțite. Avem un avantaj de două goluri, dar nu trebuie să fim orbiţi de faptul că povestea calificării s-a încheiat. Suntem o echipă care știe ce vrea, care vrea să progreseze. Adversarii au calitate și vor încerca să facă totul pentru a ne elimina, dar cred că vom răspunde în consecință pe teren. I-am cunoscut bine pe Ljudski și suntem conștienți că, în ciuda unui bun punct de plecare, trebuie să fim la un nivel înalt. Vrhovec este unul dintre căpitani, energia și dorința lui sunt excepționale, întruchipează ADN-ul Mariborului și este cu siguranță este o revenire importantă. Este greu ca Universitatea Craiova să schimbe principiile de joc şi automatismele într-o săptămână. Mă aștept faţă de meciul tur la o presiune mare din partea suporterilor gazdă și la presiune de la adversari, în dorința de a reface handicapul încă din startul jocului. Va fi foarte important cum intrăm în meci. Trebuie să avem un plus de atenție pentru a evita un gol și pentru a nu oferi nimic adversarului. Ne gândim cum să fim solizi pe faza defensivă și periculoși în faza de atac. Dorința mea este întotdeauna de a câștiga meciul. Așa am gândit eu ca jucător, așa mi-am început cariera de antrenor, și încerc mereu să transfer aceeași mentalitate jucătorilor. Dacă plecăm în România doar ca să ne apărăm, nu ar fi în regulă” a declarat Ante Simundza.