Ştirea din comunicatul cotidian al IPJ Dolj, de acum câteva zile -de regulă sobru realizat-, insera un eveniment de o gravitate aparte: un tânăr de 23 de ani din Băileşti, Moldovan Adrian Vasile, a fost identificat, în urma unor investigaţii prelungite, după ce împreună cu fratele său Moldovan Cătălin Ionuţ (25 ani) incendiase o suprafaţă de 30 de hectare cu grâu, aparţinând SCDA Şimnic, aflat la ceasul recoltării. 45 de hectare după evaluarea conducerii staţiunii. La Balasan se prefigura o producţie de circa 6 tone la hectar încât prejudiciul este evaluat la 5 miliarde lei vechi. Cu mare dificultate perimetrul incendiat a putut fi izolat, prin brazdele trase de tractorişti. Moldovan Cătălin Ionuţ s-ar fi prăpădit ulterior, chiar în ziua de Sf. Ilie surprins pe câmp de descărcările electrice. Aşa s-a spus. Suportul de specialitate, în căutările Poliţiei, a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Făptaşul a fost dus la audieri şi, în temeiul probatoriului, reţinut în Centrul de reţineri şi arestări preventive din cadrul IPJ Dolj. A fost pus în libertate vineri de Judecătoria Băileşti, sub control judiciar. Ca să incendiezi un lan de grâu, ajuns la maturitatea de recoltare, trebuie să porţi o duşmănie necurmată proprietarului său, dintr-un amestec mucegăit de vanitate şi sărăcie, sau să ai probleme de comportament, prin scleroza prematură a vieţii interioare. Cei doi fraţi erau ciobani, deţineau o turmă mare de ovine care distruseseră anterior o cultură de mazăre provocând şi acolo pagube. Atenţionaţi repetat au reacţionat, cum au găsit de cuvinţă. Nu suntem în faţa unor rătăciri izolate. Un fermier din Orodel, deţinătorul exploatării agricole Tudin Prod, îmi relata deunăzi cum într-o noapte a fost alertat că un netrebnic i-a incendiat un lan de rapiţă. Fermierul, de o bunătate umană apreciată în comună, nu are duşmănie cu nimeni, după ştiinţa lui. În maximă febrilitate a deplasat în câmp două tractoare, pentru izolarea porţiunii incendiate şi diminuarea pe cât posibil a pagubelor. Cu siguranţă că astfel de răbufniri bolnave s-au mai resimţit, în teritoriu, având ca autori indivizi cotropiţi de otrăvuri pe care viaţa aşezată îi umplu de plictiseală. Mânia e omenească. Dar ura constantă şi tenace, devenită vocaţie cotidiană, e în afara omenescului. E o boală sufletească, o voluptate morbidă, o viclenie a demonilor. Sunt destui care şi-au făcut din ură şi din exprimarea ei o profesie. Un mod de viaţă. Pe vremuri lumea rurală se culca făcându-şi o rugăciune. Să te scoli şi să te culci cu maxilarele încleştate, să fii obsedat neîncetat de proiectul demolării, să cauţi mereu strategia optimă a linşajului, trebuie să fie cumplit. Cei loviţi de această patimă, sufocaţi de ură, nu doar dezgustă, dar –o spun fără ipocrizie- sunt de compătimit. Şi întâlnim ură în exces, nu doar în lumea rurală, ci şi pe reţelele de socializare, unde nu puţini excitaţi aşteaptă ocazia să se atârne de o beregată. Încât ura pare să devină, în asemenea cazuri, nu doar un mod de viaţă, ci un „divertisment”, deşi nu e altceva decât o anticameră a rătăcirii. Nu mă hazardez într-o pledoarie riscantă, pe această temă. Dar dacă sărăcia îi înrăieşte pe unii, tot la fel bogăţia scăpată de sub control tinde să-i prostească. Fiindcă suntem exact cât putem exterioriza.
