Nancy Pelosy în drum spre Asia, întreţine suspansul privind vizita sa în Taiwan

0
448

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosy, a confirmat astăzi că se află în drum spre Asia, fără să menţioneze o eventuală escală în Taiwan, eveniment care a încins relaţiile dintre China şi SUA. „Eu conduc o delegaţie a Congresului în regiunea indo-pacifică pentru reafirmarea angajamentelor de nezdruncinat ale Americii faţă de aliaţii şi prietenii săi din regiune.” Sunt menţionate reuniuni la nivel înalt în Singapore, Malaezia, Coreea de Sud şi Japonia. O eventuală vizită în Taiwan este considerată, de Benjing, o provocare. Washingtonul nu are relaţii diplomatice cu Taipeiul şi recunoaşte regimul de la Beijing ca fiind singurul reprezentant al Chinei. Armata taiwaneză a efectuat, în această săptămână, mai multe exerciţii militare anuale care au cuprins simulări de interceptare a atacurilor chineze de pe mare. În acelaşi timp, portavionul american USS Ronald Reagan şi flotila sa au părăsit Singapore pentru a se îndrepta spre Marea Chinei meridionale. În semn de răspuns, China a organizat un exerciţiu militar cu „muniţie reală” în strâmtoarea Taiwan. Global Media, o publicaţie de stat chineză, menţiona săptămâna trecută cu vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosy este o linie roşie care n-ar trebui încălcată.