Zece parlamentari francezi au interdicţie de a intra în Ucraina

0
299

Ucraina a anunţat ieri instituirea interdicţie intrării pe teritoriul său pentru zece deputaţi francezi, care se deplasaseră săptămâna trecută în Peninsula Crimeea, -anexată anul trecut de Rusia – în pofida protestelor Kievului şi Parisului. Invitaţia de Fundaţia rusă pentru pace, parlamentarii francezi, majoritatea republicani (opoziţia de dreapta) s-au văzut interzişi pentru trei ani a intra în Ucraina, potrivit unui comunicat al Serviciului secret ucrainean (SBU). Vizita lor a fost cea dintâi a unei delegaţii occidentale. Voiajul de săptămâna trecută, „fără acordul Kievului” este „un pas distructiv” care „atentează la suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a Ucrainei”, se mai spune în comunicatul SBU. După cum se ştie Crimeea a organizat un referendum contestat, calificat ca ilegal de Kiev şi UE, care a interzis activităţile turistice în această provincie. Mediatizată intens în presa rusă, vizita delegaţiei franceze a fost criticată de ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, care a considerat-o o violarea a dreptului internaţional, Kievul socotiond-o la rândul său o „lipsă de respect” pentru Ucraina. Marţi, acelaşi serviciu  de securitate ucrainean, anunţase că un alt francez, actorul Gerard Depardieu are interdicţie de a intra în Ucraina pentru cinci ani, după ce a declarat că „această ţară face parte din Rusia”. O delegaţie a Mişcării Cinci Stele din Italia se va afla în octombrie la Moscova şi Crimeea, pentru a denunţa sancţiunile impuse Rusiei, a anunţat ieri, şeful M5S. Deputatul francez republican Thierry Mariani a afirmat că vizita a avut drept scop „menţinerea dialogului cu prietenii noştri ruşi, Crimeea fiind dintotdeauna, spune istoria, parte a Rusiei.