Resturi ale avionului Malaysia Airlines 370 ar fi fost găsite după mai bine de un an de căutări

0
374

Fragmentul găsit în vestul Oceanului Indian miercuri pare să facă parte dintr-un avion de tip Boeing 777, acelaşi model de aeronavă care asigura zborul Malaysia Airlines 370 (MH370) şi care a fost dată dispărută în 2014, potrivit unei surse apropiate investigaţiei. Adjunctul ministrului malaiezian al Transporturilor a declarat, ieri, că autorităţile din această ţară sunt “aproape sigure” că fragmentul de avion găsit pe Insula Reunion provine de la un avion de tip Boeing 777, adăugând că există posibilitatea ca acesta să provină de la MH370. “Este aproape sigur că (fragmentul găsit) este de la un avion Boeing 777. Şeful anchetei noastre mi-a spus acest lucru”, a declarat Abdul Aziz Kaprawi. El a anunţat că o echipă malaieziană a plecat către Insula Reunion, situată la aproximativ 600 de kilometri est de Madagascar.nÎn opinia sa, sunt necesare aproximativ două zile pentru a se verifica dacă fragmentul aparţine avionului care asigura zborul MH370. O sursă la curent cu dosarul a declarat anterior pentru Reuters că fragmentul respectiv aparţine aproape sigur unui Boeing 777. Fragmentul găsit conţine marcaje sau părţi din numere de serie care ar urma să permită depistarea unui anumit avion, adăuga această sursă. Fragmentul a fost găsit miercuri în largul Insulei Reunion, un departament francez situat în vestul Oceanului Indian. Fragmentul este examinat pentru a se stabili dacă are vreo legătură cu MH370 sau nu, a declarat miercuri un membru al Forţelor aeriene franceze din Reunion.